Frontiera mistica dintre spectacol si spectator
Citesc in prezent o biografie a lui Al Pacino in care se spune la un moment dat ca un anume Arvin Brown, regizor, dupa ce a urmarit o piesa de teatru cu Pacino, prin 1966, ar fi spus "He had so much violence in him that he shattered the mystical line that allows the audience to feel comfortable. He scared the shit out of me."
Ati avut vreodata aceasta senzatie de care vorbeste regizorul urmarind un film? Ati simtit ca faceti parte dintr-o scena, ca sentimentele sunt aproape reale, ca ati trecut dincolo de asa-zisa frontiera mistica care exista intre spectacol si spectator?
Ce a contribuit la aceasta senzatie, realismul interpretarii actoricesti, misanscena, sunetul, imaginea? Ori poate o reminiscenta similara scenei urmarite?
|