[anaemona]

Calendar e mult mai mult decit o relatie destramata, oricum destramarea ei s-a produs cu mult inainte de excursia propriu-zisa. E vorba de alienare prin pierderea culturii, e vorba de prezentarea a doua societati, o societate rece in care vedem cine regizate, decor interior auster si o societate in care oamenii cinta in strada si se imbratiseaza desi nu se cunosc.

Dupa mine tema principala a filmului e lipsa de comunicare, intre 2 oameni, intre generatii, intre culturi. Egoyan nu a vrut sa faca un film artistic, nici macar un documentar, pur si simplu a vrut sa puna "pe ecran" niste aspecte care-i privesc in special pe cei care nascuti intr-o anumita cultura ajung sa traiasca in afara ei, adica filmul e facut in special pentru comunitatea armeana din diaspora, dar la fel de bine e facut pentru orice alta comunitate din diaspora. Incepe cu pierdera limbii, fotograful a vorbit armeana in copilarie dar a pierdut-o, nu ni se dau explicatii de ce, apoi dificultatea de a creste un copil in doua culturi diferite, de a alege una si in final renuntarea de a mai avea un copil si continua cu incapacitatea de a rezona cu locurile din care se trage, cu istoria locurilor.

Aproape fiecare scena vorbeste despre fotograf, il defineste ca spectator, fara dorinta de comunicare, fara dorinta de explorare, axat 100% pe munca lui, desi capabil de emotii, alegind sa si le reprime. Egoyan pare sa spuna : uitati-va la el, asa vreti sa ajunga copiii vostri? Pe de alta parte cred ca autorul e fascinat de cei care-si pastreaza cultura; femeile care se perinda in casa lui provin din culturi diferite si singurul element comun e ca inca vorbesc la perfectie limba materna desi sint integrate intr-o alta societate.

Mi-au placut multe scene, una e cea in care fotograful il asculta pe batrinul care nu se mai opreste din vorbit, alta e cea in care sotia ii traduce intrebarea soferului : « nu vrei sa stii ce simt pentru sotia ta?« si raspunsul lui care spune ca «imi pasa unde se va ajunge, am pierdut ceva drag mie si vreau sa stiu ce parere are el ». Raspunsul lui mi se pare ca si cum ar vorbi despre un obiect, nu o fiinta iubita. Toata pasivitatea lui e enervanta, dar din scenele filmate in casa si scisori ii descoperim sensibilitatea.

Poate imi explica cineva de ce una din femei a intors medalionul ala atirnat in bucatarie, era un medalion, ceva religios?

Pe ansamblu, filmul e dureros pentru mine, nu-i gasesc o valoare artistica chiar daca muzica si imaginile sint superbe, nu mi-a trezit emotii, doar aceleasi intrebari si nelinisti pe care mi le-am mai pus de destule ori. Pentru generatiile desradacinate poate isi atinge scopul, pentru ca daca n-au avut-o pina acum, poate acum li se trezeste dorinta de cunoastere a radacinilor, de apartenenta spirituala, care din pacate se pierd de cele mai multe ori iremediabil intr-o societate in care oamenii sint invatati de mici sa comunice intre ei doar la nivel superficial. Din cite am inteles filmul a fost foarte mediatizat in comunitatile armenesti din Canada cel putin.

In afara de sofer si actritele care au jucat scena telefonului Egoyan si sotia lui nu mi se par actori. Ea nu-mi place defel, in nici un film, dar asta nu ma face sa nu vad valoarea filmului, chiar daca am vorbi numai si numai de relatia dintre cei 2 soti, care trebuie sa recunosc ca e la fel de bulversanta ca si impactul gap-ului cultural.