Desi subiectul abordat (atipic) este unul dureros, destramarea unei relatii, parca nu am resimtit angoasa, la fel ca in urma vizionarii unor alte filme de gen (Blue Valentine, de exemplu), poate si din cauza modului ingenios in care Egoyan a gandit structura filmului. La aceasta lipsa a compasiunii a contribuit si atitudinea personajului principal, nu foarte simpatic, ba chiar iritant, pe alocuri.
Abia la final am realizat ca acele asa zis intalniri sunt doar niste puneri in scena, desi pe tot parcursul lor m-am gandit ca-i ceva in neregula, dupa ce ii spune uneia dintre ele sa se opreasca ( Ok, you can stop now).
Foarte faina imaginea, intr-adevar, anumite cadre aduc aminte de
Days of Heaven, dar si
muzica este foarte bine incadrata, ce pare a deveni un personaj important al filmului.