[Federico]

Uneori mi-a adus aminte de Tarkosvky

Si mie. Dar stii prin ce? Prin look-ul... calauzei (sic!). Bine, si printr-o usoara aroma de sacru care imbiba atmosfera numai prin simpla prezenta muta a bisericilor in peisaj, dar si prin muzica si chiar prin constiinta faptului ca ne aflam pe taramuri orientale, depozitarele sacrului prin excelenta. Mi-a placut si mie pitorescul scenelor de pe teren si acalmia pe care o induce impasibilitatea obiectivului, insa exista si o nota sinistra cumva, in felul in care se descompune o relatie si se infiripeaza alta. Totul se produce extrem extrem de lent si subtil, dar in acelasi timp tot pe-atat de implacabil. Si incornoratul pare sa sesizeze si el ce se-ntampla dar e neputincios pe de-o parte de bariera limbajului de care e handicapat fata de ceilalti doi, pe de alta de interesul profesional care-l tine lipit de echipamentul foto (that is to say: de propriul egocentrism). Curioasa coincidenta ca ambele filmele de fata curg pe doua planuri temproale, in ambele avem un prezent botit de regrete si nostalgii.

cum personajul principal recreaza cumva intr-un mod masochistic destramarea relatiei

Partea asta a filmului n-am inteles-o si am cam urat-o. Care-i faza cu telefonul?


"Love Letter" daca n-ar fi avut atata vorbaraie (offline-monologala ca sa precizam, pt ca cu dialogurile n-am nicio problema – vezi Rohmer, Linklater) ar fi fost perfect. Inteleg ca conceptia in sine a filmului (ideea cu scrisorile) nu se putea dispensa de ea, dar tot m-a enervat. In rest, cum s-a mai spus, filmul e radios - vizual, muzical, ritmic, faptic, "ideologic". Asiaticii astia mie mi se pare ca au ceva angelic in fizionomia lor. Nu stiu ce e... ochii, finetea tenului, muzicalitatea idiomului, dar imi lasa asa impresia de rasa superioara, mai pura decat celelalte si-ntotdeauna i-o placere sa-i contemplu.
Am avut ceva dificultati in a pune cap la cap evenimentele care-mi treceau pe dinainte-n anumite moment, si cred ca mi-ar placea si mai mult daca l-as revedea. Chiar ar fi frumos s-o fac candva. Relatia dinte cele doua fete mi-a amintit de "La Double Vie de Veronique" prin inefabilul mistic pe care-l incearca in anumite aspecte (paradoxal desi exista impresia ca ele comunica din unviversuri paralele, se simte o conexiune intre ele supra-materiala mai puternica decat intre doua persoane care-si fac veacul sub acelasi acoepris) insa nu egaleaza palpabilul acela aproape intimidant pe care il imprima polonezul spiritualului in capodopera sa.
Multe scene bune in film, dar mi-au placut mult inceputul (inmormantarea) aproape toata portiunea retrospectiva, cand Hiroko incearca sa ia legatura (directa) cu Itsuki dar n-o gaseste acasa, cea cu lesinul si drumul spre spital, visul-halucinatie de prin prima parte a filmului, cand Isuki is viziteaza scoala si se-ntalneste cu o fosta profesoara si aceasta incercand s-o localizeze in memorie incepe sa enumere numele elevilor sai.

Votez cu "Love Letter".