|
In Ten, impresia de claustrofobie, in spatiul limitat la interiorul masinii, arata cat de putine par optiunile si libertatea unei femei dintr-o societate religioasa pana la extrem, unde deciziile privind viata personala nu mai pot fi private.
Alegerea lui Kiarostami de a prezenta totul intr-un mod minimalist, fara dezvoltarea laborioasa a personajelor sale, fara schimbari sofisticate de cadre si fara a cadea in melodrama, mi se pare salutara pentru un subiect care are tendinta de a se transforma mai mult in stiri de la ora 5 decat de a lua o forma artistica mult mai percutanta in a transmite inacceptabilitatea unor astfel de frustrari de a fi femeie.
Personajele sunt in cautare de raspunsuri, fac eforturi sa inteleaga ce li se intampla, incearca sa se impace cu propriile alegeri.
Cu toata lipsa lui de sentimentalism, Paisan este coplesitor. Mi-a placut impresia pe care o lasa filmul ca sunt surprinse, ca intr-un documentar, nu regizate, vietile necosmetizate ale celor implicati (mai mult fara vointa lor) intr-un razboi unde, ca individ, nu ai cum sa castigi.
Desi apreciez filmul lui Rossellini, votul meu merge la Ten.
|