Im lauf der zeit - Self indulgent arty buddy road-movie. Doi barbati se plimba cu camionul prin Germania anilor '70. Chiar asa, libertate nu gluma!

Pe la inceputul filmulului unul din cele doua personaje principale afirma "I am my history". Ulterior nu aflam mai nimic despre istoria, sau ca sa ziceam asa, povestea sa. Una din cele mai involuntar hilare scene ale filmului e cand acelasi personaj isi viziteaza tatal, dupa zece ani in care nu se vazusera si ii cere sa taca si sa-l asculte. Apoi se cazneste din greu sa zica ceva, timp in care Wenders sare de vreo doua ori la o scena paralela, iar la final singurul lucru pe care il zice e ca tatal trebuia sa se poarte mai frumos cu mama lui. In clipa aia incepusem sa regret ca nu ma uit la un blockbuster hollywoodian. Si urasc blockbusterele hollywoodiene.

Celalalt personaj principal e un mustacios simpatic. Imi pare rau, altceva nu reiese din film.

Ca o revarsare incredibila de orgoliu, Wim Wenders se semneaza cu propriile initiale reflectate intr-un parbriz, in imaginea finala a filmului, in timp ce declama ca ar fi mai bine sa nu mai existe cinema, decat sa se proiecteze filmele din perioada aceea. Evident, capodopera semnata artistic de el e exceptia. In momentul ala am inceput sa regret ca nu ma uit la Faces, filmul lui Cassavetes. Si urasc Faces mai mult decat urasc blockbusterele hollywoodiene.

Eliseo Subiela for the win! (asta e un vot )