[rvn]

Prefer un film mai auster, ca The Lion In Winter (pe cale il recomand cu caldura) care fara sa beneficieze de elementele mai sus pomenite (decoruri impresionante &stuff) si fara sa respecte "adevarul istoric" suprinde exact atmosfera irespirabila si dezumanizanta care se naste din lupta acerba pentru putere. Si ca tot am amintit de The Lion In Winter, unde Peter O'Toole[/b] joaca rolul regelui Henric al II-lea al Angliei: Becket, un film asemanator cu acelasi actor in acelasi rol (plus Richard Burton in rolul lui Becket) pe care de asemenea il recomand calduros, mai ales ca acesta are si doua scene care ii cresc mult calitatea de "film istoric" : una cu ungerea lui Becket ca arhiepiscop si alta cu ceremonia de excomunicare a unui nobil.

“Becket” este un amestec senzational de istorie si spectacol de inalta tinuta artistica.ma refer la costume, uimitoarea arhitectura a decorurilor si nu in ultimul rand la magistrala interpretare a celor doi actori din rolurile principale : Peter O’Toole si Richard Burton.
Filmul a marcat o epoca, aceea a cinematografului englez dupa ecranizarile pieselor istorice ale lui Shakespeare de catre Laurence Olivier,primul autor de film englez care a descoperit in el unul dintre cei mai mari scenaristi ai lumii.asadar,influenta operei marelui dramaturg este vizibila si in “Becket” si este normal sa fie asa daca ne gandim la ce inseamna Shakespeare pentru cultura in general si pentru drama istorica in special.primul lucru care te izbeste este dialogul.umorul englezesc si vorbele pline de duh sunt parca rupte din piesele lui de teatru si combinate cu celelelte ingrediente:intriga,caractere dure ale personajelor,conflicte si fapte istorice interpretate destul de fidel prin reconstituirea cu detalii semnificative a epocii cand a trait si domnit Henric al II-lea,fac din filmul lui Peter Glenville o demostratie de realism,de eliberare din conventionalismul si traditiile respectate cu sfintenie , o interesanta introspectie in universul conduitei si tabuurilor sociale ale acelei vremi.
Momentul de penitenta al regelui la mormantul lui Becket,plasat ca secventa de inceput, marcheaza punctul de plecare al povestii.intre aceasta si secventa de final,cand asistam la ritualul autopedepsirii prin biciuire,Henric ne deapana usor povestea,exact ca intr-un confesional.pe fondul conflictului dintre biserica si rege,suntem martorii desfasurarii unei relatii bizare de prietenie intre Henric si un curtean obisnuit,Thomas Becket.ciudatenia n-ar fi asa de mare,caci exemple de asemenea relatii de credinta si loialitate fata de suveran sunt cu duiumul in istorie,dar pe masura ce actiunea se deschide si curge,iar noi asistam la scene care ne uimesc prin intensitatea cu care cei doi isi exprima sentimentele de afectivitate,iubire chiar,ura,deznadejde,tradare,credinta,intelegem ca, de fapt,dependenta emotionala a lui Henric fata de Becket,lux pe care si-l poate permite oricine,dar un rege nu,este sursa intregului conflict dramatic,un pericol pentru pozitia bisericii si influenta ei in evul mediu,o amenintare pentru putere si privilegiile ei.