N-am vazut New-York, I Love You, in schimb am vazut aseara New York Stories.
E o colectie de trei filme, realizate de trei “mari”.
Primul film din colectie, regizat de Scorsese, trateaza intr-o versiune interesanta vechea dilema a artistului privind relatia cu arta versus relatiile personale.
La sfarsitul celui de-al doilea film, iti vine sa verifici daca intra-adevar e realizat de copolla, si nu cumva e o greseala numele lui pe generic.
Al treilea e cel mai simpatic din colectie si salveaza cumva nivelul valoric impus de Scorsese la inceput. E un film de, cu, si in stilul lui Woody Allen. Acesta interpreteaza un avocat new-york-ez avand o mama agasanta si dominatoare, care ii provoaca jena in orice situatie, mai ales atunci cand urmeaza sa o cunoasca pe noua lui logodnica. Tipul e atat de chinuit psihic incat ii marturiseste psihanalistului (iata un personaj care nu poate lipsi dintr-un film de Woddy Allen) ca i-ar placea ca mama lui sa dispara intr-o buna zi.
Si uite ca dorinta i se indeplineste. In timp ce se aflau la un spectacol de prestidigitatie, unde fiul o invitase si pe mama, magicianul o alege din sala pentru a executa trucul cu cutia chinezeasca. La sfarsit: stupoare. Mamaia a disparut de-a binelea. Nici iluzionistul nu mai e in stare s-o regaseasca.