|
dupa dezolanta re-intalnire cu Tarkovski am cazut intr-o depresie din care am incercat in prima instanta sa ies agatandu-ma de primul film ‘entertaining’ al carui nume mi-a trecut prin cap (=goodfellas) insa audiobook-ul cu ilustratii al lui Scorsese care-mi toarna pe gat la informatii mai ceva ca intr-un documentar dens pus pe fast-forward si garnisit cu o doza supraponderala de muzica pop numai buna to make me fucking puke or better to off myself, n-a reusit decat sa inrautateasca situatia. Dup-aceea (dupa o noape si putina zi) m-am pus frumos sa re-re-vad primele doua gadfadaruri si mi-am revenit. Credeam si inainte dar acum mi s-a intarit sentimentul ca daca ar exista ceva precum ‘cel mai bun film din toate timpurile’ probabil asta tre sa fie. Acelasi palpit al complexitatii vietii ca in romanele lui tolstoi, care face ca asa-zisa realitate la care te intorci dupa terminarea filmului sa para o farsa sau un simulacru flasc.
|