|
"Stalker" - revazut prima oara dupa vreun an jumate . Vroiam sa fac o retrospectiva Tarkovski saptamana asta (inclusiv cartea "Sculpting in Time" care nu e doar cartea mea de cinema preferata dar si una din cartile de capatai in general) pentru ca fiecare din filmele lui l-am vazut o singura data, dar nu pot sa tin un asa ritm. Pe deasupra, nu stiu ce mi-a venit ca m-am pomenit azi pe la pranz intercaland un "Clerks." (dragut dar cu multe momente amatoricesti si impostoricesti care il coboara sub asteptari - imi pare rau ca l-am vazut). Asa, inapoi la "Stalker" - socant de diferit fata de cum mi-l aminteam, si pe alocuri dezolant. Foarte mult dialog tip bate saua sa priceapa iapa, adica predici si conversatii neraliste cu rol de a dezvalui spectatorului intricatiile narative. Zona este neconvingatoare - arata prea prozaic, n-are prea mult inefabil misterios. Personajele Scriitorului si Profesorului sunt deranjant de parabolice. Ramane pentru mine principala comoara a filmului (si a fimografiei lui T in general) travlingurile acelea infinite si domoale, fotografia si muzica. Momentul preferat e cand la intoarcerea trio-ului, dupa ce camera paraseste carciuma in care il asteapta nevasta pe stalker, sare afara intr-un prim plan lateral asupra fetitei (paralitice) si o insoteste catve secunde bune in tacere, ca si cum copila ar merge pe propriile picioare. Apoi cadrul se da mai in spate si o arata pe fetita purtata pe umerii tatalui. Superb. Si mai e si momentul de langa Camera Dorintelor dupa ce are loc razmerita si cei trei se potolesc si se aseaza pe sezuturi spate-n spate; apoi incepe o ploaie scurta si apoi un travling amplu inapoi ii dezvaluie pe protagonistii intr-un auriu ce-ti taie rasuflarea.
|