[dragonfly_drk]

am vazut aseara jumatate si azi alta jumatate din: "Love actually"... ma gandeam ca asa, eh, voi gusta pentru mai mult timp umorul englezesc... ah, da, umorul acela pe care oricat de bine l-as intelege, totusi, doar ma face sa zambesc... si atat. si totusi e atat de savuros pe alocuri, now and then.
dar sa lasam umorul deoparte. In fond, nu despre asta e vorba aici, nu?

sa fiu sincera, daca ai rabdare sa te uiti cam la un sfert din film, nu vei regreta mai tarziu... E asa, un fel de evolutie de la extremely boring la extremely beautiful... in concluzie, nu imi pare rau ca m-am uitat la primele secvente naucitoare, ca intr-un carusel care te poarta de la un personaj la altul, fara sa intelegi mai nimic... pana cand, ha!, se intampla ceva... si incepi sa vezi ce ar fi trebuit sa vezi de la bun inceput (sau macar sa fi ghicit)... lucrurile incep sa se lege intr-un mod atat de englezesco-subtil... totul prinde viata, savoarea creste, faci conexiuni... and everything turns into honey and sweet. Probabil, insa, depinde foarte mult si momentul din zi, starea de spirit precum si alti factori externi in interpretarea care va veni la sfarsit... asa incat, "Love actually" poate foarte usor sa trezeasca in tine sentimente, sau pur si simplu sa te lase rece... desigur, ar fi de recomandat sa lasam filmul sa patrunda in noi, sa ne inunde mintea, gandurile... tot, in asa fel, incat sa reusim sa il rumegam in profunzime si sa realizam subtilitatile care se ascund in spatele lui.


si ca sa revenim putin cu picioarele pe pamant, in frumoasa Rusie, azi, l-am descoperit peeee... ghici pe cine, ghici pe cine. Nici mai mult nici mai putin decat:........
voila: Nikita Mikhalkov si frumosul sau: "Slave of love"...

Am fost avertizata de dinainte ca e un regizor greu de digerat si de inteles. Dar nu mi-a pasat. Din dorinta de a vedea/invata cat mai multe, m-am uitat la film pana la sfarsit... Si sincer, mi-a placut la nebunie. Coloana sonora intrece orice asteptare... pentru un film din anul 1975, mi se pare chiar super misto. Cat despre actiune, chiar daca e putin greoaie, intradevar... cu putin noroc si concentrare, reusesti sa prinzi savoarea filmului si sa il indragesti. Iar tema, ideea filmului e ceva... ceva ce ma incanta. Imbinarea dintre razboi si viata cotidiana a oamenilor de film iar mai apoi, legatura care se face intre cele doua precum si frumoasa poveste de dragoste care se infiripeaza intre faimoasa actrita Olga Voznesenskaya si cameramanul Victor Pototsky... dragoste care se va incheia brusc... intr-un moment neasteptat, tragic, dureros... m-au introdus intr-o stare de contemplare, meditare asupra evenimentelor...
Asa ca, am mai descoperit ceva frumos, ce sper sa creasca... si sper ca si celelalte filme ale lui Nikita Mikhalkov sa imi trezeasca acelasi sentiment placut, relaxant si totodata atat de accelerat.