Nu stiu daca sa ma bucur ca am vazut intai filmul si abia astept sa citesc romanul, sau sa ma intreb: "N-ar fi fost mai bine sa citesc intai romanul si apoi sa vad filmul?".
Alea jacta est. Romanul asteapta pe etajera sa-l citesc. Filmul insa m-a condus spre o introspectie profunda cum putine filme au facut-o. Iti trebuie curaj sa iubesti total, fara limite (si cine poate stabili limitele iubirii?) ?Nu-i mai comod sa stai cuminte, cu acea "asigurare" numita casnicie, fara sa-ti pui intrebari, totul curgand domol? NU. Atunci clar e mai bine sa arzi iubind dorind mereu mai mult, fortand barierele, convenientele, azi mai mult decat ieri, maine mai mult ca azi?POSIBIL. E dementa, nebunie? Iar dorinta avantata, implinita, consumata se indreapta vertiginos spre abisurile urii, dorintei de desfiintare a tot ce inseamna sentiment, demnitate, orgoliu. Nimic nu-i vesnic, nimic nu e "granted" si totusi cu gandul asta plecam inconstient intr-o relatie (gandind acum ca o femeie ce sunt), ca va dura, ca vom fi fericiti pana la adanci batraneti. Insa Bruckner, prin Polanski ne arata doar doua fatete, doua "extreme", ambele intrepatrunzandu-se, urand pe una prin cealalta, oscilam mereu intre iubirea totala si platitudine, o inlantuire extrem de bine redata de Polanski. M-a bucurat enorm ca filmul nu a avut un happy-ending (amprenta regizorului) si cred ca doar un regizor ca el ar fi putut ecraniza atat de bine acest roman, cu tot ce cuprinde el socant, sexual, gretos, realism.
Quote:
|
«Cånd spui povestea cuiva care este decapitat, trebuie să arăţi cum i se taie capul. Altfel e ca şi cum ai spune un banc porcos şi ai omite poanta.»
|
spunea Polanski. M-au incantat personajele, actorii extrem de potriviti pt rol (chiar ma gandeam la un moment dat daca as putea vedea pe altcineva in locul lui Coyote sau al lui Kristin Scott-Thomas- n-am reusit) si asa cum spunea si Rvn, coloana sonora inchide totul intr-un cerc aproape perfect.