[miercuri]

„Gogol este o creatura bizara, dar geniul este totdeauna ciudat; numai un scriitor sanatos de mana a doua ii pare, cititorului recunoscator, un vechi si intelept prieten, dezvoltand agreabil propriile notiuni despre viata ale cititorului. Marea literatura trece granita spre irational.Hamlet este visul salbatic al unui erudit nevrotic. Mantaua lui Gogol este un cosmar grotesc si necrutator, facand gauri negre pe fondul intunecat al vietii. Citittorul superficial al povestirii se va multumi sa vada in ea o mare zburdalnicie si o bufonerie extravaganta; cititorul solemn va considera de la sine inteles ca intentia initiala a lui Gogol a fost de a denunta ororile birocratiei ruse. Dar nici persoana care doreste sa rada din plin, nici care cauta carti care „te fac sa gandesti” , nu vor intelege despre ce este vorba in Mantaua. Dati-mi un cititor creativ, pentru el este aceasta poveste.” (pag. 45)

Iarasi revenim la Vladimir Vladimirovici? Uite aici mi se pare evident biasul lui, prin care prefera sa discute doar ce-l intereseaza pe el intr-o opera, preferand sa treaca cu vederea sau chiar sa desfiinteze ceea nu serveste ideologiei lui estetice, fie ca e vorba de context istoric, cultural, filosofic, psihologic. Eu nu pot sa ma impac cu insemnarile astea ale lui numite cursuri, pentru ca nu sunt o critica facuta academic si nu sunt nici niste sinteze echilibrate, pentru studenti neofiti. E pur si simplu o abordare extrem de subiectiva a literarii ruse, care nu intra in dialog cu nici o scoala critica (cu exceptia formalismului rus, dar care in anii 50 se cam stinsese de mult). Practic, Nabokov, sta intr-un fotoliu si bombane pe marginea unor consideratii estetice dupa care isi ghideaza el actul artistic, si incearca sa le aplice cu mai mult sau mai putin succes asupra operelor altora.
Critica lui Nabokov nu ar trebui luata ca etalon estetic.