|
Diferenta intre dublajul unei coproductii si cel oarecare consta in notiunea de "viziune". Primul tine de regizor/producator, celalalt de legislatie/studio de dublaj.
In plus, dublajul in primul caz e facut in toate limbile majoritare - un spaghetti western va putea fi vazut si-n italiana, si-n engleza, spectatorul hotarand pe cine vrea sa vada in original.
Fellini era perfectionist - cazul lui e, din nou, extrem si serveste ideii de viziune, ca un contraargument pentru dublajul de dorul lelii.
Subtitrarea, spui tu, distrage atentia de la constructia cadrului; dublajul, insa, nu cumva distrage atentia de la interpretare?
Iar digitalizarea dublajului e o porcarie sinistra - parte din farmecul acelor productii cu dublaj asumat tine de imperfectiunea alaturarii fata actor / voce. Si acele filme sunt clasice asa cum sunt ele, imperfecte. Ce urmeaza? Casablanca, acum in culori si cu happy ending?!
|