[varu]

L-am vazut si eu duminica pe HBO si am fost mai mult decit multumit. Nu cred ca trebuie sa cautam nu stiu ce complexitati dostoievskiene la personajul principal, pina la urma e vorba de proverbialul "Average Joe". Si, la fel ca Adversarul lui Auteuil, personajul lui Puiu se achita cu brio de misiune. Paradoxal, "un om obosit, demotivat si total neinteresat de pamantenii printre care se intampla sa fie", "transmite" asta tocmai ne-transmitind nimic. Reactionind, devii deja "interesat". Viorel e un Patrick Bateman mioritic, daca e sa fac o comparatie un pic fortata. E un vid acoperit de o masca. Motivatiile actiunilor sale nu au la baza profunde framintari interioare. Acele framintari au fost inlocuite de lehamite, plictis chiar. Societatea s-a plictisit de el, el s-a plictisit de societate. Crimele pe care le comite sint simple "gesturi mecanice", plasate undeva dincolo de "bine" si de "rau". Nu exista pic de patima, nici macar in scena finala a confesiunii. Scena respectiva e opusul celei dintre Bucur si Ivanov din Politist Adjectiv. Acolo erau puse pe tapet o multime de lucruri, aici nu se mai dezbate nimic, totul se rezolva "din inertie" - "asterni pe hirtie ceea ce ai facut, eu pina atunci merg la buda". The End.

Mie mi s-a parut ca au existat framantari interioare de-a lungul filmului, nu se explica totul prin lehamite si plictis. Ba mie mi s-a parut cumva contrariul plictiselii/nepasarii si o sa incerc sa explic cumva cu cuvintele mele.
Dupa prima crima (dubla), Viorel cel "palid", tern, inexpresiv pana in acel moment, incepe sa evolueze emotional fata de ce am vazut pana atunci. Incepe sa aiba stari conflictuale cu toti cei din jurul lui, sa caute conflictul, sa ajunga in situatia "sa le-o zica" tuturor cu care intra in contact. O patima exista. I-o zice si actualului concubin al mamei, i-o zice si educatoarei, le-o zice si vanzatoarelor, permanent cauta sa ajunga in situatia sa 'le-o zica' tuturor celor din jurul lui. Incearca sa i-o zica si vecinei mamei, personaj bun la suflet, imperfect, dar impaciuitor. Incepe sa se lege de maioneza din salata Beof, desi obiectiv vorbind, ii pasa tot atat de mult de maioneza din salata Boef ca de pata de inundatie din apartamentul lui de dinainte de prima crima. Dar intre timp ceva s-a schimbat.
E si asta o forma de patima.
Cred ca foarte multi dintre noi ne-am aflat macar o data in viata in situatia in care dorinta noastra profunda, adanca, a fost simpla satisfactie a i-o zice unuia si modul nostru de a manipula respectiva 'conversatie' cu cel de langa noi a fost in acest sens. Chiar daca niciunul dintre noi si nici Cristi Puiu n-am ajuns in final la crima.
Mie mi s-a parut interesant ce a zis Cristi Puiu ca asta nu e un film despre un criminal si crimele lui, ci mai mult tinteste catre imposibiliatea de a comunica. Foarte tare dialogul inainte de a doua (dubla) crima:
"Ce mai face Pusa?"
"Cum adica ce mai face?" (cu sensul de ce ma intrebi asa ceva, ce intrebare prosteasca e asta, interpretarea mea) .... "De ce nu o suni?"
"De ce sa o sun?"
"S-o intrebi ce mai face"
Viorel muta ca la sah ca sa ajunga in postura sa "i-o zica".
Mie toate astea mi se par fix opusul lehamitei si plictisului. E o patima in joc, cu miza asta.

Nu incerc acum "sa ti-o zic", poate fi si asta o interpretare. Mie asa mi s-a parut Viorel.