M-am dus ca tot spectatoru inarmat cu “ imi place Matt Damon “. Da n-a prea mers. Hai sa vedem daca am curaj : filmul e slab. Ma asteptam sa fie emotionant, n-a fost. Sa fie rasucit de inteles, sa ai satisfactia rezolvarii unei probleme de matematica, vezi Inception, n-a fost. Asta cu actorii care salveza filmul, e adevarata doar in premiza ca il revezi p-ala care ti-a placut in atatea filme care de fapt ti-au placut ele, filmele. De ce nimeni nu spune despre un actor absolut necunoscut ca a salvat un film?
Si o chestie pe care o tot vedem prin filmele americane dar nu ma pot abtine sa n-o remarc : cel care candideaza la senat si cea care devine cea mai buna dansatoare merg cu autobuzul ? E una din gogoritele pe care ni le vinde Hollywoodul sau suntem noi altfel ? Pai sa vezi la noi ca sta in statie si asteapta autobuzul unu care candideaza la senat ? Si in autobuz d-abia ce urca si se aseaza pe scaun? Nu tu ma scuzati, imi dati voie ? ca sa inainteze 2 pasi printre maini spanzurate de bare. Nu tu intrebari primite : coborati la prima ? Nu tu frane care dezechilibreaza tot culoarul de oameni , facandu-i sa adopte gesturi si pozitii ridicole ? Cam greu de gasit romantismul chiar si in masina 300 . Doar daca esti la liceu si te bucuri ca franele te mai apropie. Si asta ca am considerat ca e masina 300 si e in una din clipele rare cand, in ea sunt numai oameni civilizati si toleranti la micile greseli ale celorlalti. Altfel cadeam la alta sectiune.
