|
Eu cum spuneam n-am reusit sa vad filmul properly, dar mi-a trecut prin mana acum cateva luni si am zabovit cateva minute sa-l rasfoiesc. Miercuri, imaginile ale de acolo nu sunt despre orice si despre nimic, eu numai asa la o survolare din viteza puteam sa disting un filon originar, comun. Ca si in “Irreversible” sexul si moartea te impugn in coaste din toate partile - pe rand si uneori chiar simultan. Asistam la celebra dialectica eros – thanatos (daca e sa fim ridicol de pretiosi). Acum, in legatura cu controversata abordare: desi nici pe mine nu m-au dat pe spate figurile de carusel ale camerei si efectele sonore ieftine din “Irreversible” , si nici aici jocurile de lumini (ma refer la flashurile disco ca in generic caci cu restul stau altfel lucrurile) trebuie sa convenim ca tipul urmeaza o cale contemplativa in demersurile sale artistice – atitudine pe care eu o iubesc si care cred ca e adevarata esenta a cinemaului -, asa ca acuzele privitoare la scenariu sunt destul de irelevante… cu atat mai mult cu cat Noe e un caz fara precedent (din ce stiu eu), e un poet extremist, un Tarkovski exacerbat. Intrebai ce omiti daca il numesti nulitate? Ca si la fratele sau mai in varsta, “Irreversible” , eu am adulmecat rapid numai din cateva mostre prizate, aceeasi destabilizanta mireasma (sau miasma?) a combinatiei de lascivitate si morbiditate. Preocuparile fata de scatologic in general dar in special scatologiul sexualitatii nu poate sa te lase indiferent (iamginea cu cadavrul din toaleta, avortul, punctual de vedere intra-uterin al camerei in timpul unui act sexual). Cronenberg s-ar simti cu musca pe caciula daca m-ar auzi acum, insa el a vut mai mult success pastrand niste minime tangente cu mainstream-ul). Acum camera si artificiile vizuale: Noe a vrut sa faca pe samanul ( sau pe inlocuitorul de LSD).[ Desi eu nu sunt de accord cu perspectiva asta asupra artei; da, arta se adreseaza constiintei si la limita ideala sa incerce o transcendere a ei, dar: o transcendere ascensionala catre supra-constiinta nu una descendenta in infra-constiinta; prima stare este un apogeu al luciditatii (si cine il iubeste pe Tarkovski si simte in timp ce ii contempla capodoperele acea pace interioara ultra-lucida stie despre ce vorbesc si mai stie de ce un film cu durata medie a cadrului de 3-4 secunde , precum “Inception” nu poate decat sa te ameteasca) pe cand a doua este euforia oarba betiei alcoolice.] Despre calatoriile samanice nu stiu prea multe dar despre echivalentele experintele cu droguri psihedelice stiu, ca l-am citit asta-toamna pe Stanislav Grof si a sa psihologie transpersonala de mi-au sarit capacele. Nu intru-n detalii dar daca stii despre ce e vorba intelegi de ce a fost nevoie ca aparatul de filmat sa se comporte astfel ca sa poata sugera macar starea de gratie absoluta a constiintei intoarse acasa, pentru care nu mai exista timp si spatiu si care se poate identifica si cu un prosop de baie sau cu rulmentii rotii unei masini. La fel e si cu valurile de unde si raze multicolore care apar in interactiunile sexuale la un moment dat spre final, intr-o scena in care sunt inlantite in ochii constiintei-martor sub forma unei orgii.
|