Si eu l-am vazut, dar se pare ca nu l-am simtit ca voi. Ochii mei inca nu-s copti pentru asa ceva. Nu m-am regasit in povestea ''batranilor'', nici nu cred ca aveam cum.
Poate ca peste ani, odata cu ''erodarea'', il voi privi si cu sufletul, si cu oaresce regrete si nostalgie. Pentru distributie...
Cat despre
Happy -Go-Lucky, Doamne, cat am urat-o pe fata aia. Sau sa fi fost invidie...
In ultimul timp, am gustat din preaplinul
noului val francez. L-am descoperit pe Rohmer. Am vazut
Ma nuit chez Maud, splendid. Arta dialogului le este straina cineastilor romani. Am vazut si
Les Amants (Malle), destul de palid in comparatie cu mai cunoscutele
Un feu follet sau
Ascenseur pour l'échafaud. Am mai bifat si doua
godardiene,
Le Mepris ( ce muzica!
si ce Bardot) si
Une femme est une femme, care nu prea a percutat. L-am cam neglijat pe Truffault, dar ma revansez zilele astea.
Am trecut si pe la italieni, Pasolini cu
Teorema, Antonioni cu
La notte, iar asta seara m-am auoflagelat vizual cu
Le notti bianche .
Un film simplu, intunecat (si la propriu), in care trecutul invadeaza prezentul si rupe echilibrul abia refacut.
Natalie il asteapta in fiecare noapte, pe un pod, la aceeasi ora, pe omul care o parasise fara explicatie, promitandu-i ca se va intoarce peste un an si o va lua de sotie, in caz ca sentimentele ei nu se vor altera. Prin zona trece Mario, un ins timid, asa cum avea sa-i marturiseasca ulterior protagonstei, care o abordeaza pe femeia inlacrimata, sfarsind prin a se indragosti de ea, desi aceasta ii marturiseste ca iubeste un alt barbat.
Cei doi petrec cateva seri impreuna, discutand, dansand, iar intr-una din ele, in timp ce se indreapta spre casa, surpriza, un barbat asteptand pe pod. Pe acel pod.
Iar scena finala e...
heartbreaking.
Uitasem...10/10