[ricutza]

ricutza@
Sorry, da' n-ai disecat nimic, cu atat mai putin "la sange". Nu-mi lasi de ales, decat sa te trimit la o recitire a textului, eventual o revizionare a filmului. Dar inteleg solidaritatea feminina.
Totusi...

Ti-am citit textul pentru ca era despre montaj, un subiect in legatura cu care intamplator nu sunt complet pe dinafara. L-am citit deja de cateva ori incercand sa inteleg ce vrei tu sa spui. N-am reusit pentru ca in general in mesajul precedent nu faci altceva decat sa povestesti niste cadre sau niste secvente care ti s-au parut interesante, fara a puncta insa foarte bine de ce consideri tu asta.
N-are rost insa sa ne pierdem vremea cu mesaju tau precedent, intrucat actualul este mult mai clar si mai interesant.

Dar, la Puiu, smecheria este atunci CAND ele se produc, si ce relevanta isi au ele in starile pe care le induce personajul spectatorului.
"Ca s-au facut si filme care acopera durate de ani, ...."
Din pacate, asta e o alta mancare de peste ce se serveste cu un alt vin. N-are legatura cu Aurora, montajul lui, textul meu... Complettly off!

Nu am cum sa fiu completly off de vreme ce tu nu spui de ce Puiu e atat de special. Din ce zici tu aici, ar trebui sa cad pe jos de admiratie doar pentru alterneaza franturi de secvente scurte si disparate, cu cadre secventa extrem de complexe. Bine si? De ce face asta, ce obtine cu asta, cu ce ma afecteaza pe mine pe spectator? Da-mi niste motive, niste explicatii pentru parerile tale.

2. "Este total ambiguu (pentru mine, cel putin) ce vrei tu sa spui despre ambiguitate."
In Aurora, orice secventa (plan-secventa), nu intregeste cu nimic actiunea secventei ce i se succede, sau careia ii precede. Ma rog... aproape. Planul-secventa din Aurora este o necunoscuta plasata in mijlocul altor doua necunoscute. Altfel zis, ambiguitatea atrage ambiguitate.

Daca lucrurile ar fi asa cum spui tu, atunci la sfarsitul filmului nu ar fi inteles nimeni nimic clar si ne-am fi contrazis ca la subiecte gen Inception sau Memento despre ce se intampla cu adevarat in film. Deci in loc sa ne imbatam cu formula "totul e ambiguu" pe stilul "everything's an illusion" din Mulholland Drive, eu zic sa ne uitam la Aurora intr-un mod realist si onest. Puiu nu fac din ambiguitate o virtute a filmului.

5. "nu de alta dar ultima parte a filmului anuleaza total ambiguitatea..."
Fals.
Elucidarea misterului asupra celor patru persoane impuscate, nu anuleaza ambiguitatea-i caracteristica. Raman multe lucruri suspendate in aer, neelucidate, precum problemele de sanatate pe care Viorel clar le are (vezi cum se palpeaza sub dus in anumite zone) sau spectrul in care se desfasoara relatia dintre el si fosta sotie.. Ce (sub)constientizezi tu, probabil, e ca Aurora e un puzzle, si nu e... E un "fals puzzle". E filmul in care prezentul suprem (al povestirii in care se dialogheaza putin) e ambiguitate.

Tu singur zici ca e un fals puzzle. Asta pentru ca in final nu este ambiguu. Ce nu stii, nu te intereseaza. Ar schimba cu ceva povestea sa stii ca Viorel sufera de sindromul X care il face paranoic si super calculat? Nu. Ar schimba filmul sa stii cand si ce mai discuta cu fosta sotie, cum si-a cunocut actuala iubita, ce relatie e intre iubita si fosta sotie, ce zice maica-sa de iubita, ce zice mama lui cand gaseste fetita acasa etc? eu zic ca nu...toate lucrurile astea sunt irelevante si asta e un merit al filmului.Faptul ca te face sa realizezi ca la un momentdat detaliile nu mai sunt importante. Ca pot sa intelegi lucrurile si daca nu vezi ce se intampla in fiecare secunda din viata personajului asta. Ca nu exista ambiguitate daca sari la diverse momente temporale fara sa intelegi foarte clar de ce.