[SMC]

Un Allen mai pragmatic, deci inconsistent




De obicei, in filmele lui Woody Allen, adevarata “fata” a caracterelor personajelor este precedata de un “moment de tranzitie”, in care regizorul-autor zaboveste chiar si numai pentru o clipa asupra cugetarii “subiectilor” sai, aflati la cumpana deciziilor ce le vor schimba definitiv viata. De cele mai multe ori, aceste momente de mare virtuozitate artistica, constituie cheia desfacerii subplotului – adevaratul obiectiv al inconfundabilului tuseu didactic pe care il incearca (si il poarta) majoritatea filmelor cineastului. Fie ca in binecunoscuta-i febrilitate si convulsivitate alter-ego-urile fictionale lui Allen transcend nevroze, gelozii, frustrari, angoase declansate de alergii si boli de tot felul, fie ca asistam amuzati la paienjenisurile adulterului (uneori, cu cu regizorul insusi in rolul principal), comediile astea dulci-amarui pornesc dintr-un “moment”, inainte ca naratiunea (si naratorul) sa ne poarte intr-un ritm alert prin triunghiuri amoroase, divorturi, probleme de sexualitate, intimitati familiale si introspectii in strafundurile inimilor ranite. Cateodata, acest “moment”, subtil inserat dar exemplar evocat de rolurile actorilor distribuiti, releva motivatiile eroilor in alegerile pe care le vor urma si care le vor schimba radical existenta – favorizand astfel, cu inteligenta, ironie si sarcasm, empatia pe care acestia o vor reusi pana la finalul metrajului.
In cel mai nou film al “celui mai harnic cineast american” , You Will Meet a Tall Dark Stranger, nu exista un astfel de “moment (de tranzitie)”. Drept urmare, empatia esueaza, dar nu doar datorita acestei premise ce tine mai degraba de o stare de spirit estetica decat narativa, ci prin simplu fapt ca scenariul confrunta protagonistii direct cu dezastrul alegerilor facute si mai putin cu concretetea faptelor care le-au generat.
Determinat, cel mai probabil, de o viziune mult mai pragmatica in contextul “actualizarii” unei societati moderne in care individualismul primeaza in detrimentul oricaror obligatiuni morale si sociale (tema recurenta, de altfel, in portofoliul cineastului), Woody Allen doar schiteaza cu acest film astfel de complexitati, care ii statusera in trecut la baza consecventei, inventand practice un gen.
Dar pragmatismul nu i se potriveste lui Woody Allen. Nu si atunci cand vechile sale tematici incearca descifrarea sensului literal al titlului… Nu si atunci cand – cum stim – personajele sale, incercand sa evite adversitatile vietii lasandu-se prada iluziilor, se transforma in niste caraghiosi… Nu si atunci cand scenariul nu confera personajelor compozitia necesara unei hilare ironizari. Si… nu si atunci cand hodoronc-tronc mai toata lumea din filmul asta decide sa-si schimbe in totalitate viata.
La Woody Allen pragmatismul se dovedeste a fi trenant, inconsistent, palid, schematic. You Will Meet… , cel de-al 46-lea film al reputatului cineast, este total neinspirat, probabil cel mai neinspirat.