Originally Posted by Windom:
Finally, I Saw the Devil. And it was BEAUTIFUL. Ah, Oamenii Soarelui Răsare şi crunta lor răzbunare.  Nici o hrană rece, ăştia o înfulecă cît încă frige. În rate, în cazul de faţă. Stăteam şi mă întrebam, după ce am văzut că l-a prins pe gagiu în sera aia în primele 50 de minute, ce naiba o să ne mai servească ăştia încă o oră jumate? E drept, cunoscîndu-le perversitatea, nu m-ar fi surprins să-l bage pe tip în vreo grotă şi să-l supună la cazne timp de 90 de minute, fără ca măcar să-şi tragă sufletul. But our punisher was really pissed, man.  Asa că, spre deliciul nostru, a ales tehnica lui Rex Hunt – catch and release. And catch again. Au asiaticii darul ăsta de a împinge macabrul într-o zonă a absurdului, transformîndu-l în comedie. E un trademark. Te fîţîi inconfortabil pe scaun cînd unu’ capătă 2-3 făcăleţe peste bostan, în close-up, dar cînd vezi că urmează încă vreo două şi încă vreo două, pur şi simplu te pufneşte rîsul, vrei nu vrei...
Mi s-a părut una dintre cele mai reuşite portretizări ale unui serial killer, ever. Rolul e bestial, actorul e bestial. Nu-l avem pe rafinatul dr. Lecter, avem o versiune asiatică a unui Henry Lee Lucas, libidinos, oportunist, complet lipsit de şarm. Un dragon de Komodo mai degrabă decît un vajnic prădător din savana africană. Interesant, de asemenea, modul în care este portretizată femeia, simplu obiect aflat la dispoziţia bărbatului – „We are here to serve.”. 
Sublimă, de-a dreptul, secvenţa în care epava serial killer-ului iese din maşină pentru a se preda poliţiei. E o scenă impregnată de un fatalism demnă de o reglare finală de conturi intr-un western spaghetti.
9/10 |
L-am vazut si eu, dar finalul m-a gasit cam nemultumit. L-am abordat gresit si ma asteptam la altceva decat un revenge flick - unul extrem de bine facut de altfel. Cel putin asa mi-a lasat mie impresia. E atat de bine facut incat prinde viata - conditie esentiala a unei reusite artistice insa nu si suficienta: tot ce arta e viu dar nu tot ce e viu e arta; arta e viata plus idee. Poti intalni si in lanul senzualistic de secara de aici si cativa maci ideatici sau sentimentali (nu senzuali) insa doar ca epifenomene. Un film sanatos, zic eu, tre sa fie mai pretentios, tre sa aspire la o idee-receptacul a intregii structuri. Nu bag mana-n foc ca nu exista aici dar eu unul n-am sesizat nimic. Nici in anatomia razbunarii nu propune un instrument original si interesant, nici in in portretizarea sociopatului nu traseaza vreo tusa nemaipomenita la altcineva. Nu sugereaza niciun moment care ar fi mobilul actiunilor antagonistului, si nici actiunile sale singure sunt executate atat de frust incat nu lasa sa se intrezareasca niste particularitati psihologice, ceva...
Toate potentialitatile continustistice par doar sa serveasca drept arena a spectacolului sangeros si scabros. (Care e misto, n-am nimic impotriva lui atat timp cat sunt sigur ca e luat drept ceea ce este)
Quote:
Interesant, de asemenea, modul în care este portretizată femeia, simplu obiect aflat la dispoziţia bărbatului – „We are here to serve.”. |
Sa fim seriosi, femeia nu e portretizata (descrisa la nivelul conditiei sale universale) in niciun fel. Pur si simplu apare la un moment dat un anumit tip de femeie, nu se insista pe asta.
In alta ordine de idei, eu am si o nelamurire. Ce era cu aptitudine fizice supraomenesti ale protagonistului? Era o conventie de dragul show-ului, trebuia sa ne ridice intrebari sau ce?
LE: Apropo, am mai vazut si "127 Hours" - placut per total dar m-au enervat apucaturile videoclipoide ale lui Boyle. Parea asa de disperat sa compenseze minimalismul povestii incat mai avea putin si baga camera aia nenorocita nici-nu-mai-zic-unde... Franco e bun, scena in care face haz de necaz reconstituind un show TV e superba, insa are unele momente cand se apropie periculos de mult de a fi gretos de cool.