Nu stiu ce m-a facut sa revin astazi la minunatul "Felicia, inainte de toate! Poate faptul ca ca l-am re-re-vazut deunazi (alaturi de prietena-sotie ce-l privea, literalmente, cu gura cascata), poate faptul ca am visat-o - tot deunazi - pe Ozana dezamagita de mine ca am scris atat de negator la "Captivi de Craciun", sau poate ca tastandu-mi numele e Google, sa vad cu ce injuraturi mai sunt asociat, descopar blogul unui blogger, ce face un top 23 al criticilor ce au scris favorabil despre film in momentul aparitiei lui pe ecrane (Apropo, Pit, vezi ca esti acolo
.)
Alors...
Fara copy-paste de asta data.
"O surpriza"
Desi, aparent, "Felicia, inainte de toate" urmareste sistematic o zi din viata unei femei, mai exact, ziua in care aceasta trebuie sa se intoarca in Olanda, tara sa adoptiva, el devine treptat, in simplitatea lui precisa, un film despre intreaga ei viata, comprimata metodic intr-o suita de planuri- secventa, observational-generoase, succesiv evocatoare de claustrare asuumata, intr-un emotionant portret de familie. Tandemul scenaristico-regizoral Razvan Radulescu si Melissa de Raaf, sustinut exemplar de de trio-ul actoricesc Ozana Oancea (in rolul Feliciei), Ileana Cernat si Vasile Menzel (in rolurile parintilor ei), dezvolta veridic si palpabil, dar rabdator si cu exactitatea unui ceas, etapele cunoasterii femeii, a parintilor ei, a relatiei lor, nu numai pe parcursul unei singure zile si doar intre ei, ci ci si cu cealalta jumatate a familiei (fiul Feliciei si fostul sot) care, desi doar voci graitoare de alta limba intr-un receptor, sint conturate inteligent si riguros - intocmai ca si sora Feliciei - de scenariu, personaje.
Simplist, din punct de vedere narativ, dar dramaturgic eficace, filmul, intocmai ca si celalalt debut al anului "Eu cand vreau sa fluier, fluier" , reuseste cumva sa vorbeasca insa despre cu totul alte lucruri decat cele vizate. Autorii si-au propus sa ne ofere o mostra de realitate identificabila in care resemnare asurvine in urma trecerii timpului, a schimbarilor comportamentale, a instrainarii; transformari induse de scenariu doar formal, chiar daca - paradoxal - excesiv. De fapt, si poate mai presus de tot, filmul ne vorbeste despre distanta, distantare si prioritati, apoi despre firescul - contestat- acestor "schimbari".
Felicia este coplesitoare intr-o continua alternanta de calm, bunatate si iubire -chiar si atunci cand incepand prin a-si cere iertare, sfarseste reprosand - , in timp ce parintii ei sint cele mai compatimitoare personaje vazute in ultima vreme in cinematografia romaneasca. Felia asta de viata este cu atat mai emotionanta, cu cat ea se prefigureaza ca produs mult mai elaborat al existentei si sensibilitatii umane, decat chiar realizatorii au dorit sa infaptuiasca. Surclasandu-si scenariul meticulos (scris de pe modelul "pumnului in plex", tipic radulescian) si, in general, propria sa valoare intrinseca, "Felicia, inainte de toate", se surprinde mai intai pe sine. Si o face atat de natural!