[danonino]

„Luciditatea, cancerul fericirii”

Un interviu al lui Alain Delon din revista „Paris Match”.

Paris Match. Aveti probleme cu sanatatea? De ce suferiti?
Alain Delon. Sufer de partea fiintei mele care a fost intotdeauna cea mai sensibila: inima. Si sunt mândru sa impart problemele mele cardiovasculare cu primul dintre francezi.

Paris Match. Apropiatilor dumneavoastra v-ati plâns ca nu va merge prea bine. De ce?
Alain Delon. Nu-mi place sa-mi plâng de mila. E vorba de mai multe. O anume lâncezeala, timpul care trece, prietenii disparuti, vârsta care creste, familia destramata.

Paris Match. Ati fost un idol inca de foarte tânar. Nu v-ati pierdut simtul realitatii?
Alain Delon. Dimpotriva. Daca nu as avea acest simt al realitatii, nu as fi atât de nefericit. Luciditatea este cancerul fericirii.

Paris Match. Probabil, daca ati avea o femeie alaturi, fericirea ar reveni si in casa dumneavoastra.
Alain Delon. Visez la aceasta. Sper din toata inima. Astept o femeie, dar ar trebui sa se grabeasca.

Paris Match. Când erati pe scena, multe femei suspinau coplesite de admiratie, fascinatie si iubire.
Alain Delon. E -adevarat... Nu am avut niciodata atâtea propuneri ca atunci când faceam teatru. Nici apropouri, S.M.S-uri, semne cu piciorul, cu mâna, cu ce doresti. Cu un aplomb extraordinar. Dar n-am simtit nici o chemare.

Paris Match. Ati simtit vreodata un coup de foudre?
Alain Delon. Da. Am avut certitudinea subita ca „ea este”! |ntr-o miime de secunda. Nu-mi trebuie o luna de zile.

Paris Match. Va vedeti si in viitor cu o fata de 25-30 de ani?
Alain Delon. Nu, nu! Ma vad mai degraba cu o femeie mai matura, cu cineva care stie ce inseamna viata, rupturile, o fata inteligenta. O femeie adevarata. Nu o tânara pe care sa o inveti de toate. Nu mai am chef sa-l joc pe Pygmalion.

Paris Match. Si credeti ca, ramânând departe de toate, in Elvetia, in palatul dumneavoastra de verdeata, o veti intâlni?
Alain Delon. Nu, ea nu va veni aici. Totusi, astept. Daca nu, voi decide sa o termin cu viata.

Paris Match. Sa muriti? Sa va sinucideti? Va gânditi serios?
Alain Delon. Foarte adesea. Sa o fac e un joc de copil.

Paris Match. Dar de ce v-ati dori moartea?
Alain Delon. Am trait rau in ultimii ani. Am o pasiune pentru copiii mei, i-am asteptat prea mult timp, i-am avut prea târziu. Aceasta ruptura a familiei m-a omorât, iar faptul de a-i vedea doar un week-end din doua ma face sa urlu de durere.. Stiu ca nu-l voi lasa pe Dumnezeu sa-mi aleaga ziua mortii.

Paris Match. Ati construit o capela pe domeniul dumneavoastra.
Alain Delon. Da, e locul meu de reculegere. Vreau sa fiu immormântat acolo. Cavoul e gata, lânga cimitirul unde sunt ingropati 35 de câini ai mei.

Paris Match. S-ar parea ca putine lucruri va fac fericit.
Alain Delon. Nu cred in fericirea perpetua. Am trait fericiri intense la nasterea celor trei copii ai mei, privindu-i crescând in familie. Acum s-a sfârsit. Nu sunt „programat” pentru fericire. Am fost programat pentru succes, nu pentru fericire. Succesul si fericirea nu coexista, se pare.

Paris Match. Ati spus adeseori ca tot ce-ati reusit si ati realizat se datoreaza femeilor. Explicati.
Alain Delon. Femeile m-au creat, repet. Caci pe ele am vrut mereu sa le uluiesc; in ochii lor am vrut mereu sa citesc ca eu sunt cel mai frumos, cel mai mare, cel mai tare. |n ele, in privirea primei mele sotii, Nathalie, pâna la Romy, Mireille sau mama copiilor mei, am gasit motivatia de a fi ceea ce eram, sa fac ceea ce trebuie sa fac. Nu m-am schimbat. |mi place sa fiu iubit, asa cum imi place sa iubesc: total, pasionat, posesiv, nebuneste. Pentru ele, timp de 45 de ani din viata mea, am vrut sa fiu pe culme. Daca faceam politica, as fi dorit sa fiu prim-ministru. Cel putin! Daca as fi dorit sa fiu Villepin, care e frumos ca un zeu, ceea ce se poate citi si in ochii sotiei lui, Maria-Laura: „Tu esti cel mai frumos, cel mai mare, cel mai tare”, ei bine! eu as fi fost Super-Villepin!

Paris Match. Azi, s-ar parea ca cei zece câini va fac fericit.
Alain Delon. Da, câinii mei
mi-au daruit fericire toata viata, la fel ca si copiii mei. E greu de inteles de catre cineva care nu iubeste animalele ca exista doar o mica diferenta intre un câine si un copil. Dar asta-i adevarul, când copiii mei vin acasa, am 13 copii; când sunt departe, am 10 copii. Plus pisica mea. Pentru mine, un câine este ca un copil handicapat. El are toate calitatile omului, mai putin defectele: inteligenta, perceptia. Dar câinele se exprima cu mijloace reduse si moare la 10 ani.

Paris Match. Pascal Jardin a scris despre dumneavoastra ca a vazut stralucind „ in ochii dumneavoastra albastri, de otel, lacrimi venite din copilarie”.
Alain Delon. Da, toate vin de acolo...

Paris Match.... de la copilul prigonit de parintii sai.
Alain Delon. |n momentele mele de disperare, de singuratate, vorbesc singur, imi interpelez mama, care a murit in bratele mele: „ De ce nu m-ai iubit? De ce am fost un copil parasit, singur?” |n schimb, nu as fi ajuns unde sunt, daca n-as fi trait aceasta copilarie nefericita.

Paris Match. Poate ati fi fost mai putin singur...
Alain Delon. Poate... Ma simt acasa ca dupa intoarcerea dintr-o tragica calatorie in familie, din care eu sunt singurul supravietuitor. Am plecat in vacanta si... iata... regasesc casa goala. Goala si prea plina. Toti oamenii mor de suparare - spunea Buffon.
Eu nu sunt fericit decât seara, când ma bag in pat si pisica mea cu cele trei labute ale sale zgârie cearsafurile si se lipeste de soldul meu. Pun mâna pe pisica si ea incepe sa toarca. Si atunci, ma simt bine... As putea muri!