si copilul ala diform isi merita soarta... si nu plateste pentru greselile parintilor. plateste pentru insasi greselile pe care le-a facut in another life.
da, e usor sa spui, "sunt o victima colaterala". si mie mi-ar placea sa ma complac in situatia asta. sa spun, am o viata de kkt, pentru ca asa a vrut Dumnezeu si nu merit nimic din toate astea. Dar daca intradevar ar fi asa, nu as mai lupta ca sa am o viata mai buna. sa ies din mizerie. so, in tot raul si un bine. asta daca sti sa gandesti. daca nu, ramai la victimele colaterale si te uita soarta intr-o ghena de gunoi...
asta e diferenta intre perfectionisti si cei care se multumesc cu ceea ce au. pentru ca, in fond, ideea asta cu "primesti ceea ce meriti" are un substrat mult mai adanc decat ceea ce implica aceste simple cuvinte. trebuie doar sa ajungi la el si sa il respecti intocmai. si atunci vei intelege... pardon, veti intelege. toti!!!
