Originally Posted by c.ghevara:
|
Mie mi se pare tocmai pe dos. Toate personajele devin aproximativ egale. Nu vezi lucrurile din film cu ochii protagonistului. Fără un unghi al personajului principal, spectatorul se identifică mai greu cu el. De aici mi se pare empatizarea redusă şi senzaţia că filmul este mai sec, neutru, lipsit de sentimente.
|
Nu cred ca lipsa empatiei ori faptul ca spectatorul nu se identifica cu personajul determina automat ca filmul sa fie sec, neutru ori lipsit de sentimente. Aici, cel mai bun exemplu care-mi vine in minte e Haneke. Care e sec, neutru, dar te loveste drept la sentiment.
Ma gindesc acum si la o scena de inceput din The Insider, dupa ce Crowe este concediat si isi face bagajele. Acolo exista un montaj plan - contra-plan (sper ca asa-i zice, daca nu, ma bad
). Mai intii vedem, din POV-ul sau, cum in celalalt birou angajatii dau o petrecere. El nu aude nimic, fiind separat de restul de un perete de sticla. Cut si sintem de cealalta parte a peretelui de sticla, in mijlocul petrecerii (muzica, palavre etc.) si-l vedem pe Crowe, singurel, cum se pregateste de plecare. Cred ca mai misto nici ca se putea sugera singuratatea si izolarea personajului. Desigur, exista montaj. Insa nu despre asta e vorba. E vorba despre POV. POV-ul lui Crowe mi se pare foarte interesant pentru ca sugereaza mai mult ceea ce simte el decit ceea ce vede. La fel, POV-ul petrecerii e unul menit sa sugereze strict singuratatea personajului si nu interesul vreunui petrecaret fata de persoana lui Crowe. Acum am luat-o pe aratura... Dar (cred ca) ceea ce incerc sa spun e ca am inteles in mare ce vrei sa spui.
De aceea mi-a si venit in minte exemplul asta de "shibui" intr-un film "mainstream" realizat de un "auteur".
Inteleg ceea ce vrei sa spui si legat de restul, insa ma gindesc ca un regizor care se hotaraste sa adopte un stil minimalist are o viziune generala a proiectului in urma careia hotaraste look-ul, feeling-ul, mood-ul acestuia. Nu cred ca porneste de la premisa - ok, vreau sa fac un film minimalist. Nu, cred ca mai degraba-si spune - am ideea asta. care ar fi cea mai reusita metoda de a o transpune pe ecran? Daca respectiva idee, respectivul subiect se refera la adulter, sa zicem... E o tema in care sentimentele primeaza. Automat, regizorul se gindeste ca un stil tehnicist nu se potriveste, ca e nevoie ca intre personaj (emitator) si spectator (receptor) sa existe cit mai putine interferente, sa se creeze intre cei doi o simbioza cit mai veritabila. Si atunci pune minimalismul in slujba acestui scop deoarece considera ca e cea mai nimerita metoda de a-si pune in aplicare ideea sa.