Aş putea trage concluzia că e realist şi minimalist să filmăm o persoană care îşi povesteşte viaţa în faţa camerei şi să evităm montajul unui flash back....
Da, în realitate cam aşa se întâmplă cu privitorul (interlocutorul). Numai că în cazul poveştii povestite, tocmai montajul ARATĂ.
În lipsa certitudinilor teoretice, vom mai specula o vreme despre ce este şi ce vrea minimalismul... nu e nimic rău în asta.
De exemplu: Un cadru larg seamănă cu ceea ce vede subiectul în realitate. Nu există o schimbare a unghiurilor subiective - eu văd din acelaşi punct, nu din perspectiva personajelor, nici măcar din perspectiva personajului principal. În cazul ăsta înseamnă că voi vedea două personaje din acelaşi unghi, nu alternativ, după cum vorbesc, fără plan/contraplan. (Observaţie: Totuşi, în realitate, ca privitor, mă apropii sau mă îndepărtez de obiectul privit sau îmi pot focaliza privirea la ceva anume.) Ăsta o fi minimalism? Atunci "Pescuit sportiv" e un film minimalist?
Ok. Trecând peste faptul că filmat aşa pare un teatru filmat, şi seamănă cu începuturile cinematografiei, ce îmi aduce din punct de vedere artistic, mie, spectatorului, în afara senzaţiei de "real"? Care e motivaţia? Ar trebui să fie şi alta decât "se poate şi aşa", sau "seamănă cu realitatea mai bine"!
Windom, apropo de filmele din 70 şi cum se schimbă filmarea. Mai ţineţi minte perioada "teatrală" când un personaj era împuşcat sau împuns cu sabia, fără să curgă vreo picătură de sânge? Când bătăile nu lăsau vânătăi şi umflături pe faţa personajelor? A apărut apoi şi sângele. A început să pară tot mai real. A urmat perioada cu valuri de sânge şi împuşcăturile care izbesc personajele de pereţi. Suntem în plină domnie a efectelor speciale. Filmarea urmează aceeaşi linie de exagerare. Pe nimeni nu mai interesează cum se întâmplă lucrurile în realitate, toată lumea se întrece să capteze atenţia spectatorului, să-i ofere mai mult decât a primit la filmul precedent. Era doar o paranteză.
Cât despre Bazin, mie nu prea îmi vine să interpretez ce ar fi putut să spună despre lucruri care încă nu existau, că nu ne poate contrazice, nu ne mai poate lămuri.
