[Federico]

Ca nu se poate urmari obiectiv in totalitate nu inseamna ca nu se poate deloc. Subiectivitatea trebuie sa aiba un punct de plecare si cu cat e cladita pe o fundatie obiectiva mai solida cu atat e mai valoroasa. In plus, sa fim seriosi inca o data. Nolan nu e un poet; nu e Lynch sau P. T. Anderson sau Tarantino. Povestea lui Inception nu are nici un strop de verticalitate, nu vine de undeva de mai presus de Nolan, nu e inspiratie. Nolan nu e inzestrat cu organ contemplativ, el nu"VEDE" lucruri precum cei pe care i-am enumerat mai sus. Imbarligatura scenaristica din Inception e o constructie rationala cioplita de imaginatia orizontala si inteligenta - ce-i drept bogate ale autorului (dar sterile de la un punct daca nu sunt puse in slujba a ceva superior numit inspiratie). Si oricum, subiectivitatea asta e prost inteleasa de obicei. Ea nu presupune un anarhism interpretativ al operei pe toate fetele sale, ci rezida in niste lacune semantice constient
adoptate de autor prin suspendarea momentana a judecatorului din el.
In fine sa ma retrag de pe aratura si sa zic ceva la subiect. Eu in mare am trecut prin Inception ca gasca prin apa. Secventele de actiune mi s-au parut atroce de plictisitoare si de fade, culminad cu segmentul alpin care - o sa sune super pedant asta - face o nota discordanta socanta pe albia cromatica a filmului. Da, e un nod in papura, dar nu 100%; cinema-ul e poetic mai degraba decat epic, conteaza mult ritmul si armonia cromatica. Si ceva despre exceptiile pozitive de care ziceam: Inception mi se pare un film trist si deprimant, DiCaprio e uluitor de botit pe dinauntru; era o paine buna de mancat pe flancul asta al umanitatii personajului; si mai e si o anumita piesa din soundtrack , "Old Souls" , excelenta si tulburatoare, cred ca alaturi de "Frost/Nixon" e una din compozitiile care mi-au placut mult ale lui Zimmer din ultimul timp. Mda, deci de starea asta vag-melacolica si nostalgica vroiam sa "felicit" oarecum filmul, insa mai era mult pana la un nivel memorabil.