|
Dl.cinematic, am lansat acest subiect - ”Ce este minimalismul?” tocmai pentru că m-au intrigat luările de poziţie, discuţiile extinse despre minimalismul românesc, în opoziţie cu sărăcia informaţiei. Am senzaţia că se discută despre minimalism, despre cum este minimalismul, despre filme minimaliste, despre cadre minimaliste, dacă e bun, dacă e rău, fără a fi clar celor care discută, ce este minimalismul.
După cum observi, chiar definiţia pe care o dai, deşi corectă, este una intuitivă, indirectă. Ne spune care este strategia minimalismului, că ea are la bază o structură narativă dispersată. Majoritatea referirilor la minimalism (cel puţin cele pe care le-am găsit eu) ne spun despre şi cum, eludând CE este. Oare criticilor de artă nu li s-a părut suficient de interesant minimalismul în film?
”The Silence” (1963) al lui Bergman figurează într-un oarecare top al filmelor minimaliste. Eu nu-l consider chiar deloc minimalist. Dar pe Bergman am putea să-l considerăm minimalist?!
La fel de curios aş fi dacă Chantal Akerman se consideră minimalistă? Şi-a afirmat vreodată apartenenţa la minimalism? Sau, deoarece vorbim de filme relativ vechi, ele au fost catalogate (după nişte criterii şi asemănări aproximative, fără o definire teoretică) doar ulterior drept minimaliste, fără ca autorii lor să fi avut vreo intenţie sau o ”conştiinţă” minimalistă?
Ştiam că nu regizorii români au inventat minimalismul. Tocmai de aceea mi s-a părut ciudată orientarea lor spre o mişcare ”consumată” în anii 60-70. Sau şi în cinematografie, la fel cum s-a întâmplat în alte domenii, România se află în perioada de tranziţie, şi recuperează un decalaj?
Ce se înţelege prin ”structură narativă dispersată”? Mie mi se pare că, din contră, minimalismul operează cu o structură compactă, liniară, simplă. Bunăoară, urmăreşte protagonistul continuu, adesea în timp filmic aproape identic cu cel real, fără flashback, fără a urmări acţiuni simultane, fără paralele.
|