[omudindulap]

Se echilibreaza balanta

Colaj cu genii

Cristian Tudor POPESCU

Dincolo de umilinţe, frig, foame şi izolare, ceea ce mă împingea spre autodistrugere sub Ceauşescu era lipsa sensului. De ce trebuia să îndurăm toate astea? Salvam ţara, lumea, omenirea prin sacrificiul nostru? Câştigam vreun război? Reîntregeam România? Exista altă noimă pentru umilinţe şi disperare decât cheremul unui bătrân primitiv şi paranoic?
De câteva zile încoace primesc, în sfârşit, răspunsul la aceste întrebări. Tot ce s-a întâmplat în România din 1965 până în 1989 s-a întâmplat ca să se poată naşte o capodoperă. Trăiam întru capodoperă şi nu ştiam. Numele ei, numele trandafirului? Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu , dl Andrei Ujică fiind genitorul ei. Rectific: geniul. Căci aceştia şi nu alţii sunt termenii folosiţi de numeroşi critici de ambe sexe, tineri şi bătrâni, de cinema şi nu numai: capodoperă, genial, zguduitor, filmul anului, deceniului, secolului. (În clipa asta, televizorul zice că dl Liiceanu declară a i se fi luat ceaţa de pe ochi: dl Băsescu nu ştia despre ce vorbeşte când a condamnat comunismul. Devin melancolic.) Astăzi încerc să mă îndepărtez de comentariul politic întrucât aducerea în discuţie a eticii a devenit inutilă până la ridicol în faţa unei scări de valori date peste cap. Iată însă că refugierea în comentariul cinematografic se dovedeşte o iluzie la fel de ridicolă - aici mi se dă în cap cu scara de valori estetice.
Mi-e imposibil să văd în productul "artistic" oferit de dl Ujică altceva decât un colaj cu ceauşeşti, inferior din punctul de vedere zis "artistic" colajelor "artistului" plecat din ghenă şi reîntors acolo, Ion B. Din două sute de casete pe care i le-au selecţionat alţii dintr-o mie, dl Ujică face un şir ordonat temporal al momentelor propagandei ceauşiste (întrerupt de câteva erori cronologice, înţelegem că tot pentru efectul "artistic"). Cu acest material, însoţit de comentarii profesioniste, se putea realiza un documentar posibil interesant cu privire la mecanismele şi evoluţia propagandei ceauşiste. Această abordare ar fi anulat însă caracterul tabloid, atât de vandabil astăzi, pe care şi l-a dorit dl Ujică.

Prin urmare, a folosit două trucuri comune. Unu: a încadrat secvenţele oficiale de dinainte de '89 cu imagini din procesul de la Târgovişte puse la începutul şi sfârşitul filmului, ca să "dramatizeze" colajul. Doi: a suprimat comentariul, înlocuindu-l cu o coloană sonoră care cică ar ţine loc de aşa ceva. În felul acesta a împuşcat două feluri de iepuri. Nostalgicii ceauşismului au putut interpreta liniştiţi filmul ca pe o apărare a lui N. Ceauşescu, absentă în procesul de la Târgovişte, dictatorul "ieşind bine", pentru ei, din capodopera dlui Ujică. La rândul lor, intelectualii care tăceau chitic şi îşi vedeau interesul pe vremea când Ceauşescu era autor total în filmul ţării noastre, precum şi tineri critici care aşa au învăţat ei că dă bine în lumea bună a intelighenţiei, au avut ocazia de a se arunca în elogii cu privire la "fineţurile" sonore şi de montaj prin care dl Ujică ar întoarce propaganda ceauşistă într-o capodoperă anticeauşistă. Pentru cine cunoaşte cât de cât legile propagandei, e ca şi cum ai pretinde să contrezi un pumn în ochi făcând cu ochiul rămas neînvineţit.
Şi mai există un iepure care găseşte ceva de ronţăit în pelicula d-lui Ujică, şi anume secvenţele cu ceauşeştii pe iaht, ochelarizaţi solar ca nişte vedete de cinema, ea jucând volei în halat şi papuci, el manipulând mingea în cadrul aceluiaşi sport ca pe o lubeniţă, ambii hlizindu-se în sanie, în blănuri albe, ca nişte zei zevzeci ai zăpezii. Iepurii de soiul acesta se excită mult la imagini din cvasiintimitatea dictatorilor morţi (autobiografia lui Ceauşescu sună pentru ei ca descoperirea unui jurnal secret al Scorniceşteanului), dl Ujică ratând în acest sens hârca deshumată a lui nea Nicu şi "pojartierul bleo" de lângă femurul coanei Lenuţa, după care a recunoscut-o gineri-su.
În schimb, dl Ujică taie nişte scene până la a pune lucrurile în "falş": amintesc doar suprimarea din secvenţa opoziţiei lui Constantin Pârvulescu a replicii lui Ceauşescu adresate bătrânului comunist kremlinist: "Ai mâinile murdare de sângele lui Pătrăşcanu!"
Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu e un produs comercial bine "marketat", capitalist. În schimb, genializarea dlui Ujică de către distinşi intelighenţi îmi aminteşte de volumele omagiale adresate geniului Nicolae Ceauşescu, care se vând azi ca mostre de propagandă vintage.