Lynch a rupt gura tirgului cu
Eraserhead (Capodopera de Arta, na c-am zis-o
). Apoi a fost luat in vizor de Mel Brooks, care i-a oferit
The Elephant Man. Ambele filme nu prea au prins la public. Dar omul a cistigat increderea producatorilor. Care producatori au incercat
the turning, convertirea de care vorbeam.
I-au zis, frecindu-si miinile - hai nene, lasa tu chestiile astea artistice la o parte, ca-ti dam noi pe mina un blockbuster. Si astfel ajungem la
Dune. Major flop. Lynch renunta la biznis, isi da jos hamurile si lasa caruta hollywoodiana in drum. Vine
Blue Velvet, gratie lui de Laurentiis (R.I.P), care continua sa aiba incredere in el. Filmul il lanseaza pe Lynch pe orbita, e un film cu succes la public, datorita mai ales lui Hopper - nu exista inca un trademark Lynch care sa atraga norodul. Acesta apare odata cu
Twin Peaks, care inregistreaza un imens succes la public, datorita faptului ca reuseste sa imbrace stilul lynchian deja format intr-un ambalaj de soap-opera extrem de accesibil.
Odata cu Twin Peaks, Lynch da o dubla lovitura: isi consolideaza publicul sau pe de o parte si reuseste sa atraga si restul lumii, astfel incit si ala care n-a auzit de Eraserhead o fie curios sa vada, dupa TP, ce-i mai trece omului asta cu freza cool prin cap. Asadar, da, Lynch are succes la public tocmai datorita faptului ca provoaca respectivul public cu fiecare nou film. De altfel, e si considerat a fi cel mai comercial
auteur american.
Scuze de off, back on...