Guru
Join Date: Apr 2007
Posts: 559
|
Constantin Popescu, despre "Portretul luptătorului": M-am ferit de ideologie în acest film
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Regizorul Constantin Popescu a declarat, miercuri, despre "Portretul luptătorului la tinereţe" - ce intră în cinematografele româneşti vineri - că acesta este un film în care, deşi este vorba despre un personaj istoric, Ion Gavrilă Ogoranu, a încercat să se ferească de ideologie.
Constantin Popescu s-a referit şi la criticile care i s-au adus, inclusiv la premiera mondială a filmului, la Festivalul de la Berlin, referitoare la faptul că Ogoranu era cunoscut şi ca simpatizant al legionarilor, nu doar ca luptător anticomunist.
"Cred că aş fi fost un mincinos dacă nu aş fi vorbit despre aceste lucruri", a spus Popescu, declarându-se deschis la o eventuală dezbatere în acest sens. "Nu sunt nici eu convins că am înţeles ce s-a întâmplat în perioada respectivă. Nu sunt un istoric, sunt un regizor", a adăugat acesta, subliniind că a vrut să arate "nişte tineri care au luat nişte decizii". Regizorul a spus că nu a fost preocupat în mod special de lungimea filmului, care, la Berlin, a avut o proiecţie de trei ore, iar în versiunea pentru marile ecrane româneşti are o durată de peste două ore. "Cred că o jumătate de oră în plus pentru nişte oameni care au dat dovadă de demnitate nu e un efort prea mare pe care să îl ceri spectatorului", a spus Popescu.
Constantin Diţă, care joacă rolul lui Ogoranu, a spus că l-a uimit cum "cineva atât de tânăr" putea să fie atât de structurat. Cu motto-ul "În anii '50, în România, nişte bărbaţi luptau să ţină în viaţă speranţa", filmul lui Constantin Popescu aduce în prim-plan personaje prea rar văzute în cinematografia românească nouă: bărbaţii-luptători, care sunt gata să moară pentru un ideal. Portretul lui Ogoranu este destul de puţin structural, memorabili rămânând torţionarii din închisorile comuniste, jucaţi de Mihai Constantin şi Răzvan Vasilescu.
Filmul "Portretul luptătorului la tinereţe", de Constantin Popescu, va avea premiera de gală la Cinema Studio din Capitală, joi, urmând ca a doua zi să intre în cinematografele din ţară. Pelicula va fi lansată simultan în Bucureşti, Iaşi şi Cluj, urmând a fi proiectată ulterior şi în Făgăraş, Constanţa, Craiova, Timişoara, Arad, Oradea şi Baia Mare.
Filmul "Portretul luptătorului la tinereţe" a fost prezentat în premieră mondială la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Berlin, în secţiunea Forum. Filmul a stârnit controverse la Berlinală, Institutul "Elie Wiesel" trimiţând reprezentanţilor evenimentului o scrisoare de protest faţă de faptul că personajul principal din "Portretul luptătorului la tinereţe" este inspirat de un legionar. Organizatorii festivalului au considerat că pelicula poate rula în continuare, declarând că aceasta are valoare educativă.
Filmul a obţinut, totodată, premiul publicului şi premiul pentru imagine (acordat operatorului Liviu Marghidan), la Festivalul B-EST.
Unul dintre cele mai ambiţioase filme realizate în ultimii ani în România, în termeni de subiect şi de producţie, "Portretul luptătorului la tinereţe" este primul episod dintr-o trilogie care se numeşte "Aproape linişte" şi care va continua cu povestea Elisabetei Rizea şi cu cea a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu.
Imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, când puterea a fost preluată de comunişti, în munţii României, grupuri de oameni s-au opus regimului opresiv cu arma în mână. Aproape toţi au sfârşit în temniţă ori în faţa plutonului de execuţie. Mai mult de 1.000 de grupări de "partizani" anticomunişti au fost înregistrate în dosarele Securităţii, Munţii Făgăraş fiind unul dintre nucleele acestei lupte, între 1947 şi 1960.
Una dintre cele mai longevive grupări de acest gen a fost cea condusă de Ion Gavrilă Ogoranu: cei 12 tineri au rezistat în munţii Făgăraş, în condiţii extrem de dificile, aproape zece ani. Ogoranu a fost singurul din grup care nu a fost prins până în 1976, lucru unic în istoria grupărilor de partizani de oriunde. Legenda omului care s-a ascuns de Securitate timp de 27 de ani şi a camarazilor săi care au luptat şi au murit pentru o idee sunt subiectul acestui film.
Scenariul semnat de Constantin Popescu este o adaptare după poveştile adevărate relatate în cărţile de memoralistică sau preluate din arhivele Securităţii, care a mobilizat o armată de oameni în încercarea de a anihila mişcarea.
Distribuţia reuneşte actori precum Constantin Diţă (în rolul lui Ion Gavrilă Ogoranu), Ionuţ Caras, Bogdan Dumitrache, Cătălin Babliuc, Ion Bechet, Vasile Calofir, Constantin Lupescu, Dan Bordeianu, Bogdan Dumitrescu, Alexandru Potocean, Alin Mihalache, Radu Iacoban, Şerban Gomoi, Paul Ipate, Andrei Mateiu, Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Teodor Corban, Mimi Brănescu, Bogdan Stanoevici, Mihai Bica, Nicodim Ungureanu.
Înainte de a-şi regiza lungmetrajul de debut, Constantin Popescu a fost asistent de regie/ producţie la patru dintre filmele lui Lucian Pintilie şi regizor secund al lui Francis Ford Coppola, la "Tinereţe fără tinereţe". Primul său scurtmetraj, "Apartamentul" (2004), a fost distins cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Veneţia. Au urmat "Canton", "Drezina" şi "Apă", toate selecţionate în festivaluri internaţionale şi premiate. Constantin Popescu este şi unul dintre regizorii filmului-omnibus "Amintiri din Epoca de Aur". Cel de-al doilea lungmetraj al său, "Principii de viaţă", a avut premiera în această toamnă la Festivalul de la San Sebastian.
"Portretul luptătorului la tinereţe" este produs de Filmex Film România, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al HBO România. Pelicula este distribuită în România de Voodoo Films.
|