[rvn]

"Medalia de onoare"
Mărirea şi decăderea lui Ion I. Ion


Un apartament de bloc ticsit de mobile. Zgomote ce pătrund prin pereţi. Un poştaş care aduce pensia. Şi doi soţi între care a încetat orice comunicare.

Aşa începe "Medalia de onoare" a regizoruui Călin Netzer, a cărui premieră oficială în România are loc mâine, o radiografie concomitentă a două epoci. Cea a anului 1995 şi, prin elementele poveştii, prin reacţiile şi mai ales prin replicile personajului principal, cea de dinainte de 1989.

Ion I. Ion este un personaj meschin, cu antecedente odioase chiar, care şi-a denunţat fiul la miliţie pentru că voia să plece din ţară, gest ce i-a atras muţenia soţiei şi refuzul fiului, ajuns în Canada, de a-i vorbi. Rău platnic, zgârcit, uşor fanfaron, atoateştiutor, încercând să depăşească printr-un comportament obişnuit oprobriul celor din jurul lui, Ion I. Ion are momentul lui glorie. O medalie de onoare conferită de Ministerul Apărării. De aici încep, de fapt, adevărata poveste şi profilul psihologic al personajului.

Pelicula lui Netzer, bazată de scenariul semnat de Tudor Voican la lucrarea sa de diplomă, are marele merit de a evita toate capcanele unui astfel de subiect. Cu implicaţii politice fără a fi un film politic, cu drama unui om fără a deveni nicio clipă patetic, cu personaje "de carton" care nu sunt cu adevărat ridicole, regizorul reuşeşte o poveste la marginea verosimilului, spusă simplu şi cu un umanism aproape deconcertant.

Actorul Ion Lucian, care interpretează rolul preşedintelui asociaţiei veteranilor de război, declara la conferinţa de presă: "Filmul mă uluieşte prin simplitatea care se dovedeşte până în final o realitate plină de sensuri. Până la cele mai mici amănunte, Netzer a reuşit să comenteze o situaţie: dintr-o cerere respinsă, dintr-un ghişeu care cade violent peste viaţa unui om, într-o simplă secvenţă... Sunt convins că foarte mulţi dintre spectatorii acestui film se vor recunoaşte, dar şi că foarte mulţi vor sughiţa".

Scenariul bazat pe o poveste cvasi-reală, care a circulat din gură în gură, are datele unei istorii de succes şi o capacitate de a sugera psihologic o anumită atmosferă. Regizorul conferă poveştii un cadru aproape clasic, o lasă să curgă, îi creează un decor realist, o aduce printre spectatori cu un firesc remarcabil, cu accente de umor şi cu un umanism pe care îl regăsim rareori în cinematografia românească contemporană. Dar marele merit este al echipei de actori.

Protagonistul, Victor Rebengiuc, reuşeşte, ca întotdeauna, un rol magistral. Începând cu datele fizice - mersul, mimica de o mobilitate uluitoare în pofida imensei economii de mijloace, gestica -, continuând cu inflexiunile vocii, de la umilinţă la fanfaronadă, de la siguranţa de sine la interogaţia mirată, el construieşte un personaj de o accentuată complexitate psihologică, purtând marca timpurilor în care a trăit, imposibilitatea de a scăpa de redundanţele de gândire fals patriotice şi de un respect faţă de autoritate mergând până la naivitate. Ion I. Ion are, într-o conversaţie telefonică cu fiul său, în care îi povesteşte că este invitat de preşedintele ţării cu ocazia decernării medaliei, o replică relevantă. La reacţia fiului, care îi spune probabil că preşedintele este un securist, el răspunde: "Cum o să fie securist?! E preşedintele ţării". Rezultatul este o dimensiune umană conferită personajului, o undă de înţelegere a frământărior lui interioare, aparent meschine, dar care reprezintă dorinţa de respectabilitate şi de reconsiderare, într-un fel, a unei existenţe insignifiante.

Îi dă replica actriţa Camelia Zorlescu, aproape fără nici un cuvânt în mai mult de jumătate din film, expresivă în muţenia ei, în gesturile mecanice, în privirile dispreţuitoare. Zgârcit cu declaraţiile privind rezolvarea rolului, Victor Rebengiuc remarca: "Este un rol care mi-a adus cele mai multe premii din cariera mea. Nu ştiu dacă este cel mai bun, dar este cel mai premiat" (Premiul pentru Cel mai bun actor la Salonic, Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal la Festivalul Transilvania şi Menţiune Specială la Torino).

Ceilalţi actori, cu roluri mult mai mici ca întindere, au apariţii pregnante, de la adevăratul erou de război, interpretat de Radu Beligan, la proaspătul debutant în lumea filmului, Ion Iliescu, jucând propriul rol, expresiv şi sobru în acelaşi timp, în scena felicitării medaliaţilor.

Regizorul mărturisea că a acceptat intuitiv acest scenariu şi pentru faptul că nu mai făcuse de mult un film, dar şi pentru oportunitatea de a lucra cu actori de renume. Explicând că tratarea este oarecum clasică, pentru că a încercat să îmbine minimalismul, dominant în filmul românesc contemporan, cu propria viziune cinematografică, regizorul aprecia că, probabil, "colegii mei vor trebui să-şi găsească de-acum încolo o viziune proprie, pornind chiar de la această bază. Dacă se va continuă stilul minimalist, există riscul să nu mai recunoşti autorul".

O remarcă specială se cuvine decorului şi, mai ales, costumelor, ele însele caracterizând o epocă şi un stil de viaţă.


Pelicula a fost selecţionată şi la Premiul "LUX 2010" pentru cinematografie al Parlamentului European, ce va decernat pe 24 noiembrie, la Strasbourg.

semnat,
Victoria Anghelescu
Cotidianul