Cinemagia Forum - View Single Post

Pitbull · 30 Oct 2010, 22:12

"The Social Network" - Subiect interesant, tratare alert-mediocră
Webul care ne absoarbe cu fulgi cu tot

A vorbi despre mutaţia produsă în ultimii... nici măcar douăzeci de ani de către inserţia Internetului în vieţile unui imens procentaj al locuitorilor planetei - mai exact (şi discriminatoriu) spus, în partea "care contează" - a devenit de mult un loc comun. Mărturisesc că, acum exact zece ani, cu un grup de prieteni de pe întregul mapamond (ne găsiserăm în chat-room-urile site-ului MTVE), am pus la cale o comunitate de web care să schimbe lumea. Şi am reuşit... să susţinem conversaţia pe tema asta aşa, vreo câteva zile (până la urmă, m-am răzbunat descriind-o ca realizată şi atotputernică, într-un roman din 2001 rămas nedefinitivat - şi fix luna trecută l-am cunoscut în sfârşit pe unul singur dintre preopinenţi, în Ibiza). De ce a ieşit un fâs? Fiindcă eram oameni normali, oameni standard, oameni ca toţi ceilalţi - nu profesionişti ai computerelor, sau măcar obsedaţi ai lor; nu eram nişte nerds; nişte apucaţi; nu maniaci luminaţi.
Asemenea freaks au existat dintotdeauna, dar niciodată n-au proliferat atât de mult ca în zilele noastre, când imensa gamă de posibilităţi oferite de "şocul viitorului" oferă nenumărate debuşeuri hiperactivităţii, superspecializării şi şanselor de îmbogăţire fabuloasă peste noapte. Despre acest fenomen vorbeşte, în fond, ultimul film al lui David Fincher - dincolo de a consemna aproape documentar apariţia şi dezvoltarea impetuoasă a omniprezentului Facebook - cel unde, dacă n-ai cont, "nu exişti".
La cel mai esenţial nivel, "Reţeaua de socializare" e un film de caractere - opţiune firească pentru un cineast ca Fincher, care şi-a manifestat în repetate rânduri, deşi cu rezultate inegale, tendinţa de a se orienta cu precădere spre personajele excepţionale (ca în "Se7en", "Zodiac", sau chiar şi spectacularul eşec "The Curious Case of Benjamin Button"). Deşi la un prim nivel de percepţie se impune ca film narativ, "The Social Network" are o structură mai degrabă panoramică decât epică, îmbrăţişând într-o privire cuprinzătoare toată perioada de început a Facebook-ului, la nivelul fondatorilor. Scenariul lui Aaron Sorkin (care aici e şi producător executiv, alături de Kevin Spacey), un profesionist al dramaturgiei de film deja confirmat în genurile cu angajare strânsă în realitate ("A Few Good Men", "The American President", "Charlie Wilson's War", sau celebrul serial "The West Wing"), a ales din povestea reală (relatată în cartea "The Accidental Billionaires", de Ben Mezrich) un concentrat de evenimente cruciale şi definitorii, aproape fără interludii şi alte momente de tranziţie, ordonându-le conform unei cronologii dislocate - alternanţa între planul trecutului relativ mai îndepărtat (al faptelor) şi cel recent (al înfăţişerilor judiciare), împletite atât de organic, dinamic şi interdependent, încât nici nu se poate stabili prioritatea temporală (nu că ar avea vreo importanţă): avem oare de-a face cu timpul prezent al anchetei intercalat cu flash-back-uri despre ceea ce se discută, sau urmărim timpul prezent al evenimentelor, cu flash-forward-uri ale consecinţelor la care se va ajunge? Dincolo de omogenizarea unui material atât de fragmentat şi de dinamizarea unei evoluţii atât de statice cum sunt cele asociate cu computerele (mult interior, mult sedentarism, multe vorbe, rostite sau tastate - vezi plan-detaliul leit-motiv al degetelor lui Mark Zuckerberg galopând pe keyboard), procedeul are efectul de a accentua puternic starea de comprimare a timpului proprie lumii contemporane - şi definitorie pentru un film despre un fenomen virtual.
Prin urmare, ceea ce contează nu e atât povestea (oricum greu inteligibilă, atât din cauza abundenţei de date specializate, cât şi dintr-a ritmului super-accelerat de desfăşurare - şi... vorbire!), cât starea, tabloul: portretul acelui gen de corifei ai digitalului în stare să cucerească lumea (aproape la propriu) cu o invenţie online, şi încă de puşti să ajungă pe culmile bogăţiei. Compuse astfel, alternanţa timpilor şi dialogurile peste ani conferă şi mai multă concreteţe specificului uman al personajelor, în frunte cu irepetabilul Mark Zuckerberg (Jesse Eisenberg, agitat şi calm în acelaşi timp, antipatic şi invincibil, creativ şi lipsit de scrupule - o prestaţie actoricească nu neapărat ieşită din comun, dar categoric adecvată). Se dispun în jurul lui, ierarhizat şi armonios, naivul geniu Eduard Saverin (Andrew Garfield), gemenii Cameron şi Tyler Winklevoss (Arnie Hammer), şi mai ales Sean Parker, fondatorul celebrului Napster (Justin Timberlake). Nu întâmplător, atât personajele cât şi actorii se abţin de a ieşi în evidenţă tipologic şi interpretativ - nu sunt eroi, nu sunt personalităţi excepţionale, sunt pur şi simplu oameni ca noi, simpli şi vulnerabili, pe care o combinaţie de competenţă super-specializată şi conjuncturi favorabile ("miliardari accidentali", într-adevăr!) i-a adus în fruntea unui fenomen de anvergură mondială.
Faţă de doza indiscutabilă de ariditate a subiectului (interesant doar prin faptul că se referă la o prezenţă atât de ubicuă şi implicată în vieţile tuturor ca Facebook - şi prin acţiunile în instanţă la care se ajunge, dar care nu au nici măcar virtuţile de spectacol cinematografic ale unor evoluţii în completul de judecată, desfăşurându-se aproape integral în sălile de consiliu), meritul lui Fincher constă în acel înveliş narativ amintit mai sus, care face ca filmul să fie urmărit cu sufletul la gură, fără nici un moment de plictiseală - e alert, viu, şi mai ales împânzit cu schimburi de replici absolut scăpărătoare (Zuckerberg, în special, dovedeşte o prezenţă de spirit dură, incisivă, irezistibilă). Categoric, contribuie decisiv montajul creator, pe cât de cursiv, pe atât de nervos, al editorilor Kirk Baxter şi Angus Wall, susţinut de muzica originală a lui Trent Reznor şi Atticus Ross. N-ar fi prea multe de spus despre fotografia lui Jeff Cronenweth, în linii mari corectă şi limpede fără ostentaţie - dar îngăduindu-şi şi câteva jocuri creative, ca în secvenţa concursului de canotaj universitar, sau în reconstituirea atmosferei de campus, cu inefabilul ei unic - romantic, nonconformist, tocilăresc şi depravat deopotrivă.
La urma urmei, nici despre Fincher nu se pot menţiona prea multeîn acest caz, dincolo de profesionalismul impecabil, dar prin nimic surprinzător în plan cinematografic, cu care serveşte tema şi subiectul (mult mai novator fusese în "Se7en", mult mai iconoclast în "Fight Club", mult mai necruţător în "Zodiac", mult mai stilizat în "The Curious Case of Benjamin Button", mult mai claustrofobic în "Alien 3"... Actualul "The Social Network" e, în ultimă instanţă, un film relevant prin conţinut şi profesionalism, însă foarte puţin semnificativ la nivel artistic - toată fanfaronada cu "filmul anului" şi "candidat aproape sigur la Oscar" e apă de ploaie. Sigur că devenim o idee mai deştepţi aflând cum au pus băieţii ăia pe picioare reţeaua, şi cum pe urmă s-au porcăit prin tribunale pentru furturi intelectuale, daune şi tantieme, sigur că aflăm câte ceva în plus despre acel gen de oameni care stau dincolo de webul ce ne înfulecă treptat dar sigur cu fulgi cu tot - dar, în sens strict filmic, totul rămâne de o mediocritate deplină. Nu neapărat în sens rău - dar, evident nici prea strălucit... Ce truism poate fi mai plat decât ăsta?

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
30 octombrie, 2010,
Bucureşti, România

30 Oct 2010, 22:12	#23
Pitbull Unlikely Messiah Join Date: Dec 2004 Location: Bucharest Posts: 16,822	"The Social Network" "The Social Network" - Subiect interesant, tratare alert-mediocră Webul care ne absoarbe cu fulgi cu tot A vorbi despre mutaţia produsă în ultimii... nici măcar douăzeci de ani de către inserţia Internetului în vieţile unui imens procentaj al locuitorilor planetei - mai exact (şi discriminatoriu) spus, în partea "care contează" - a devenit de mult un loc comun. Mărturisesc că, acum exact zece ani, cu un grup de prieteni de pe întregul mapamond (ne găsiserăm în chat-room-urile site-ului MTVE), am pus la cale o comunitate de web care să schimbe lumea. Şi am reuşit... să susţinem conversaţia pe tema asta aşa, vreo câteva zile (până la urmă, m-am răzbunat descriind-o ca realizată şi atotputernică, într-un roman din 2001 rămas nedefinitivat - şi fix luna trecută l-am cunoscut în sfârşit pe unul singur dintre preopinenţi, în Ibiza). De ce a ieşit un fâs? Fiindcă eram oameni normali, oameni standard, oameni ca toţi ceilalţi - nu profesionişti ai computerelor, sau măcar obsedaţi ai lor; nu eram nişte nerds; nişte apucaţi; nu maniaci luminaţi. Asemenea freaks au existat dintotdeauna, dar niciodată n-au proliferat atât de mult ca în zilele noastre, când imensa gamă de posibilităţi oferite de "şocul viitorului" oferă nenumărate debuşeuri hiperactivităţii, superspecializării şi şanselor de îmbogăţire fabuloasă peste noapte. Despre acest fenomen vorbeşte, în fond, ultimul film al lui David Fincher - dincolo de a consemna aproape documentar apariţia şi dezvoltarea impetuoasă a omniprezentului Facebook - cel unde, dacă n-ai cont, "nu exişti". La cel mai esenţial nivel, "Reţeaua de socializare" e un film de caractere - opţiune firească pentru un cineast ca Fincher, care şi-a manifestat în repetate rânduri, deşi cu rezultate inegale, tendinţa de a se orienta cu precădere spre personajele excepţionale (ca în *"Se7en", "Zodiac",* sau chiar şi spectacularul eşec *"The Curious Case of Benjamin Button").* Deşi la un prim nivel de percepţie se impune ca film narativ, *"The Social Network"* are o structură mai degrabă panoramică decât epică, îmbrăţişând într-o privire cuprinzătoare toată perioada de început a Facebook-ului, la nivelul fondatorilor. Scenariul lui Aaron Sorkin (care aici e şi producător executiv, alături de Kevin Spacey), un profesionist al dramaturgiei de film deja confirmat în genurile cu angajare strânsă în realitate *("A Few Good Men", "The American President", "Charlie Wilson's War",* sau celebrul serial *"The West Wing"),* a ales din povestea reală (relatată în cartea "The Accidental Billionaires", de Ben Mezrich) un concentrat de evenimente cruciale şi definitorii, aproape fără interludii şi alte momente de tranziţie, ordonându-le conform unei cronologii dislocate - alternanţa între planul trecutului relativ mai îndepărtat (al faptelor) şi cel recent (al înfăţişerilor judiciare), împletite atât de organic, dinamic şi interdependent, încât nici nu se poate stabili prioritatea temporală (nu că ar avea vreo importanţă): avem oare de-a face cu timpul prezent al anchetei intercalat cu flash-back-uri despre ceea ce se discută, sau urmărim timpul prezent al evenimentelor, cu flash-forward-uri ale consecinţelor la care se va ajunge? Dincolo de omogenizarea unui material atât de fragmentat şi de dinamizarea unei evoluţii atât de statice cum sunt cele asociate cu computerele (mult interior, mult sedentarism, multe vorbe, rostite sau tastate - vezi plan-detaliul leit-motiv al degetelor lui Mark Zuckerberg galopând pe keyboard), procedeul are efectul de a accentua puternic starea de comprimare a timpului proprie lumii contemporane - şi definitorie pentru un film despre un fenomen virtual. Prin urmare, ceea ce contează nu e atât povestea (oricum greu inteligibilă, atât din cauza abundenţei de date specializate, cât şi dintr-a ritmului super-accelerat de desfăşurare - şi... vorbire!), cât starea, tabloul: portretul acelui gen de corifei ai digitalului în stare să cucerească lumea (aproape la propriu) cu o invenţie online, şi încă de puşti să ajungă pe culmile bogăţiei. Compuse astfel, alternanţa timpilor şi dialogurile peste ani conferă şi mai multă concreteţe specificului uman al personajelor, în frunte cu irepetabilul Mark Zuckerberg (Jesse Eisenberg, agitat şi calm în acelaşi timp, antipatic şi invincibil, creativ şi lipsit de scrupule - o prestaţie actoricească nu neapărat ieşită din comun, dar categoric adecvată). Se dispun în jurul lui, ierarhizat şi armonios, naivul geniu Eduard Saverin (Andrew Garfield), gemenii Cameron şi Tyler Winklevoss (Arnie Hammer), şi mai ales Sean Parker, fondatorul celebrului Napster (Justin Timberlake). Nu întâmplător, atât personajele cât şi actorii se abţin de a ieşi în evidenţă tipologic şi interpretativ - nu sunt eroi, nu sunt personalităţi excepţionale, sunt pur şi simplu oameni ca noi, simpli şi vulnerabili, pe care o combinaţie de competenţă super-specializată şi conjuncturi favorabile ("miliardari accidentali", într-adevăr!) i-a adus în fruntea unui fenomen de anvergură mondială. Faţă de doza indiscutabilă de ariditate a subiectului (interesant doar prin faptul că se referă la o prezenţă atât de ubicuă şi implicată în vieţile tuturor ca Facebook - şi prin acţiunile în instanţă la care se ajunge, dar care nu au nici măcar virtuţile de spectacol cinematografic ale unor evoluţii în completul de judecată, desfăşurându-se aproape integral în sălile de consiliu), meritul lui Fincher constă în acel înveliş narativ amintit mai sus, care face ca filmul să fie urmărit cu sufletul la gură, fără nici un moment de plictiseală - e alert, viu, şi mai ales împânzit cu schimburi de replici absolut scăpărătoare (Zuckerberg, în special, dovedeşte o prezenţă de spirit dură, incisivă, irezistibilă). Categoric, contribuie decisiv montajul creator, pe cât de cursiv, pe atât de nervos, al editorilor Kirk Baxter şi Angus Wall, susţinut de muzica originală a lui Trent Reznor şi Atticus Ross. N-ar fi prea multe de spus despre fotografia lui Jeff Cronenweth, în linii mari corectă şi limpede fără ostentaţie - dar îngăduindu-şi şi câteva jocuri creative, ca în secvenţa concursului de canotaj universitar, sau în reconstituirea atmosferei de campus, cu inefabilul ei unic - romantic, nonconformist, tocilăresc şi depravat deopotrivă. La urma urmei, nici despre Fincher nu se pot menţiona prea multeîn acest caz, dincolo de profesionalismul impecabil, dar prin nimic surprinzător în plan cinematografic, cu care serveşte tema şi subiectul (mult mai novator fusese în *"Se7en",* mult mai iconoclast în *"Fight Club",* mult mai necruţător în *"Zodiac",* mult mai stilizat în *"The Curious Case of Benjamin Button",* mult mai claustrofobic în *"Alien 3"...* Actualul *"The Social Network"* e, în ultimă instanţă, un film relevant prin conţinut şi profesionalism, însă foarte puţin semnificativ la nivel artistic - toată fanfaronada cu "filmul anului" şi "candidat aproape sigur la Oscar" e apă de ploaie. Sigur că devenim o idee mai deştepţi aflând cum au pus băieţii ăia pe picioare reţeaua, şi cum pe urmă s-au porcăit prin tribunale pentru furturi intelectuale, daune şi tantieme, sigur că aflăm câte ceva în plus despre acel gen de oameni care stau dincolo de webul ce ne înfulecă treptat dar sigur cu fulgi cu tot - dar, în sens strict filmic, totul rămâne de o mediocritate deplină. Nu neapărat în sens rău - dar, evident nici prea strălucit... Ce truism poate fi mai plat decât ăsta? Pitbull (Mihnea Columbeanu) 30 octombrie, 2010, Bucureşti, România Last edited by Pitbull : 30 Oct 2010 at 22:32.