Nicolaescu mărturisește ce a generat vacarmul în mulțime la ultimul miting al lui Ceaușescu
http://www.kamikazeonline.ro/2010/10...lui-ceausescu/
Am mers la Sergiu Nicolaescu acasă să facem un interviu legat de ideea bătrînului actor Iurie Darie (82 de ani) de a juca în filme porno. Din una în alta, am atins cel mai fierbinte subiect legat de numele lui Sergiu Nicolaescu: faptul că el a generat vuietul suspect de la mitingul din 21 decembrie 1989, care a făcut mulțimea să freamăte și pe dictator să fugă cu elicopterul.
În premieră absolută, Sergiu Nicolaescu a recunoscut că este implicat în acel eveniment, ba chiar a spus și cu ce a generat vacarmul. Restul detaliilor rămîn secrete personale. Din cauza securiștilor de care crede că nu vom scăpa niciodată.
Porno sau biceps? – asta-i întrebarea la 82 de ani
Reporter: Cum vi se pare ideea lui Iurie Darie de a apărea, la 82 de ani, în filme porno?
Sergiu Nicolaescu: E jenant pentru mine, pentru că Iurie mi-a fost coleg de liceu la Timișoara și îi cunosc cariera, am lucrat cu el ca actor, e un om remarcabil.
Rep.: Poate că i-a lipsit în tinerețe latura asta, a vrut să joace atunci în filme porno, nu s-a putut în comunism, joacă și el cînd se poate.
S.N.: Nu, nu, niciodată. Cred că a fost o insistare din partea presei. Un om la o anumită vîrstă poate să greșească.
Rep.: Dar poate că i-a și plăcut. E omul încă în vînă și a vrut să arate.
S.N.: Dacă ești încă în vînă, îți arăți bicepșii. Atunci cînd te duci la un om bătrîn, el poate să accepte. Nu știu în ce măsură a fost conștient de ce face.
Rep.: Dar sînt mulți actori mari care vor să‑și arate virilitatea la bătrînețe. Anthony Queen Quinn a făcut un copil pe la 80 de ani. L-a făcut inconștient?
S.N.: Dumneata chiar crezi că Anthony Queen Quinn a putut să facă un copil la 82 de ani? Eu nu cred.
Rep.: Păi, din cîte îmi amintesc, și pe dumneavoastră v-am văzut la braț cu o domnișoară tînără. Presupun că nu stătea doar pentru texte cu dumneavoastră.
S.N.: E posibil. Nu vreau să fac comparație și nici nu vreau să mă gîndesc ce poate Iurie Darie și ce nu poate. E o greșeală din partea lui, dar e o greșeală mai mare din partea presei.
Rep.: Dar n-a dat în cap cuiva, a pus și el mîna pe un sîn în fața aparatului de fotografiat.
S.N.: Din păcate, s-a făcut un scandal de presă.
Cum a cucerit Mihai Viteazul marea Uniune Sovietică
Rep.: Să trecem la lucruri mai serioase. În comunism se făceau filme deocheate? Și aș vrea, mai întîi, dacă tot vorbim de filme, să vă felicit pentru Osînda, cred că e cel mai bun film al dumneavoastră. Alea cu comisarul Moldovan, cu linia întîi, sînt niște glumițe de copii. Osînda e cu totul altceva.
S.N.: Așa este. Osînda și Moartea lui Ipu sînt cele mai mari filme ale mele.
Rep.: Cum de au lăsat comuniștii să apară în film crucea, biserica? Astea erau lucrurile deocheate în comunism, erau „pornografia“ vremii, zona tabu.
S.N.: E un mare rezultat în regimul comunist. În Osînda, Amza Pellea urcă o Golgota cu o cruce în spate, la fel ca Iisus, se cîntă colinde prima dată într-un film românesc. Se întîmpla în 1978.
Rep.: Cum de au închis comuniștii ochii la astea?
S.N.: A, a fost interzis. La vizionarea cu Dumitru Popescu, care era tartorul cenzurii…
Rep.: „Dumnezeu“, cum i se spunea…
S.N.: …s-a ridicat în picioare și a spus: „Filmul ăsta nu iese!“. În timpul verii am primit un telefon de la un maior care era proiecționist, se ocupa de vizionările lui Ceaușescu, la cinematograful lui de acasă. Și mă întreabă: „N-aveți un film nou?“. „Ba am, dar e interzis!“, zic. „Eee, este interzis pentru alții, nu pentru tovarășul Ceaușescu“, zice. I-am zis: „Bine!“ și i l-am dat. Iar lui Ceaușescu i-a plăcut filmul, fiindcă era un film despre țărani, după răscoala din 1907. Plăcîndu-i lui filmul, i-a dat drumul. Și a ieșit cum l-am făcut eu, cu colinde, cu nașterea într-o biserică, cu preotul care în final își face semnul crucii. Lucru pe care nu-l reușise nici un film pînă atunci. Vreau să spun că filmul s-a dus la festival la Moscova, care era al doilea festival după Oscar. Și a sunat un ministru rus și a spus: „Să vină Sergiu Nicolaescu, că-i dăm un premiu mare!“. M-a anunțat ministrul și eu mi-am adus aminte că am fost la Moscova și cu Mihai Viteazul și tot așa, trebuia să iau premiu mare. Dar în momentul proiecției, la Moscova, în plin festival, mi-au scos bobina cu Moldova, cucerirea Moldovei de Mihai Viteazul. În momentul acela, i-am spus ambasadorului României (prezent la festival – n.n.) ce s-a întîmplat. Și în momentul acela ambasadorul cu soția s-au ridicat și au plecat. Și i-am spus: „Domnule ambasador, dumneata pleci. Eu sînt regizorul filmului, eu nu plec!“. M-am urcat sus la proiecție. Era în față la proiecție un tip solid, l-am dat la o parte și am intrat. Dimineața eu vizitasem și văzusem o bobină din Mihai Viteazul în sala respectivă și știam unde e. Am apăsat pe un buton verde, s-a stins lumina în sală și a început proiecția. Au fost aplauze! Cinci mii de oameni erau în sală!
Rep.: Cum naiba, nu era nimeni de pază la butoane acolo, la sala bobinelor, ca să spun așa? Kaghebiști, ceva?
S.N.: Ți-am spus, era un om de pază, dar l-am dat la o parte și am intrat.
Rep.: Ce și-a zis ăla? „Aoleo, mă lovește comisarul Moldovan, am încurcat-o, mai bine mă dau la o parte!“
S.N.: Păi, da, bineînțeles, cu mine nu se joacă nimeni, să știi! Nu se joacă! Deci am dat proiecția cu Moldova și a doua zi m-am suit în avion și am plecat. Nu mi-au mai dat premiul. Scandalul s-a mușamalizat la București. Și, revenind, acum mă chemau la Moscova să-mi dea premiul pentru Osînda. Și am refuzat. „Nu merg! Dacă vrea să-mi dea premiul, îl dă. Eu la Moscova nu mai merg!“ Și atunci sovieticii i-au dat lui Amza Pellea premiul mare pentru cel mai bun actor, în rolul din Osînda. Tot Amza Pellea care făcuse Mihai Viteazul. Ei au încercat s-o dreagă, să se împace cu mine. Eu am fost căpos, recunosc. Astăzi, cu înțelepciunea de acum, m-aș duce, era totuși un mare premiu.
Ceaușescu și vibratoru’!
Rep.: La Revoluție, s-a mirat Elena Ceaușescu că sînteți printre revoltați. A zis: „Ce mai vrea și ăsta, că a fost peste tot, a avut de toate!“.
S.N.: Da, am fost peste tot, dar n-am făcut compromisuri.
Rep.: Apropo de Revoluție, se spune că dumneavoastră ați produs, cu aparate folosite pe platourile cinematografice, vuietul ăla de la ultima cuvîntare a lui Ceaușescu, care a înfiorat mulțimea și a declanșat fuga dictatorului cu elicopterul.
S.N.: Nu-i subiectul pe care-l discutăm astăzi.
Rep.: Păi, cînd, că ați scos cărți despre Revoluție, dar asta n-ați spus-o niciodată.
S.N.: Nu a venit momentul s-o spun…
Rep.: A venit momentul, au trecut douăzeci de ani de atunci totuși, nu cred că ar trebui să vă fie rușine…
S.N.: Hai să vorbim despre cinematografie.
Rep.: Păi, ăla a fost cel mai spectaculos rol al dumneavoastră, ați reușit să schimbați un regim.
S.N.: Da, așa e, a fost cel mai spectaculos, a fost momentul pe care-l așteptam de-o viață întreagă.
Rep.: Bun, și cu ce aparatură s-a făcut vuietul ăla acolo?
S.N. (zîmbește): Simplu.
Rep.: Cum? Nu e un lucru de care să vă fie rușine, e un lucru cu care ar trebui să vă mîndriți.
S.N.: Au fost două lucruri. Întîi a fost o explozie…
Rep.: Tot cinematografică?
S.N.: Nu, explozia a fost de grenadă de antrenament. După explozie a fost sunetul care, cu un vibrator pus pe fire, a început să facă să intre în vibrație difuzoarele.
Rep.: Și v-ați gîndit dumneavoastră la chestia asta? Haideți, spuneți!
S.N.: Nu, nu m-am gîndit… (zîmbește)
Un fleac, i-am păcălit pe securiști!
Rep.: Ce-o să faceți, lăsați răspunsul în memorii? Au trecut douăzeci de ani, domnule Nicolaescu, e păcat…
S.N.: Sînt o grămadă de mincinoși și n-am nevoie…
Rep.: Adevărul trebuie spus, domnule Nicolaescu! Aveți o vîrstă… Eu, unul, l-aș spune acum, la vîrsta mea. La vîrsta dumneavoastră l-aș cînta, adevărul!
S.N. (zîmbește): Nu, o spunem, dar nu acum.
Rep.: Cînd să vă caut ca să-mi spuneți cum ați făcut cu vuietul ăla la Revoluție?
S.N.: Dacă mai trăiesc, peste un an… V-am spus, cu un vibrator, o chestie rotundă, electrică, care se pune pe fire.
Rep.: Păi, nu s-au prins securiștii care erau în piață?
S.N. (ridică din umeri): Securiștii erau între mulțime și Ceaușescu, ca să-l păzească.
Rep.: Și vibratorul unde l-ați pus?
S.N.: Aproape de mașina care ținea amplificarea, stația de amplificare.
Rep.: Și acolo nu erau securiști, în jurul mașinii ăleia?
S.N.: (zîmbește în stilul comisarului Moldovan): Eee, dacă te cunoșteau, treceai.
Rep.: Am înțeles. Păi, l-ați avut în buzunar vibratorul ăsta?
S.N.: Eu nu spun nimic. Nu acuma.
Rep.: Un film despre Revoluție, care să spună ce a fost în culise, nu faceți?
S.N.: Eu am făcut un film despre revoluție, 15. Dar nu spune tot adevărul. Revoluția a fost lucrul cel mai serios pe care l-am făcut în viața mea…
Rep.: „Pe care l-am regizat“, aș zice…
S.N.: …nu merită să glumesc cu asta. Cînd va fi momentul…
Rep.: De ce depinde acel moment? Sînteți om politic, aveți susținere, aveți tot. Sînt oameni cărora nu le tremura cămașa pe ei, erau cu pluton de execuție în fața lor și totuși spuneau adevărul.
S.N.: Adevărul e faptul că s-a întîmplat.
Rep.: Dar cum s-a întîmplat…?
S.N.: Asta e altceva.
Rep.: N-ar trebui să vă temeți, ați avut curaj în fața comuniștilor. Cum spuneați, ați avut curajul să aprindeți, forțînd paza, proiectorul cu bobina de film cenzurată la Moscova, în inima URSS, și acum vă temeți de amărîții de securiști?
S.N.: Degeaba aș spune cum a fost, de securiști nu scăpăm, chiar dacă aș spune. Nu e momentul, lumea nu e pregătită să afle.
Rep.: Bun. Ne fixăm ceasurile acum și peste un an vin aici la dumneavoastră să spuneți tot, cum a fost.
S.N.: De acord.
La ieșirea din casa lui, Sergiu Nicolaescu m-a oprit, arătîndu-mi bicepsul lui încordat: „Pune mîna aici! Vezi ce tare e la vîrsta mea?“. I-am răspuns: „O, văd că faceți încă antrenament. Dar ce folos? Bicepsul tare la 82 de ani nu vă dă curajul să spuneți ce s-a întîmplat la Revoluție. Totuși, de ce mi-ați spus mie ceea ce nu ați recunoscut niciodată, și anume că ați fost implicat în generarea vuietului din piață, la ultimul miting al lui Ceaușescu?“. „Să spunem că m-ai prins tu într-un anume moment.“ (Alexandru Căutiș)