[Pitbull]

bine, in fond nici nu conteaza asa de mult spovedania in sine atat vreme cat esti constient de greselile pe care le faci si incerci sa le corectezi.

Spovedania e dispensabilä - dar nu chiar usor.
Ca sä întelegem mai bine, sä ne gândim la omul care nu are cui sä se spovedeascä. Este el automat condamnat?
Nu.
Omul poate obtine mântuirea si printr-un examen al propriei sale constiinte, finalizat prin pocäintä sincerä - iar aceasta presupune douä niveluri:
- A-ti regreta päcatele fiindcä esti constient cä vei fi pedepsit pentru ele (în viatä, sau dupä moarte).
- A-ti regreta päcatele fiindcä esti constient cä, sävârsindu-le, l-ai întristat pe Dumnezeu.
Primul nivel, de orientare egoistä, e suficient în cazuri banale, rutiniere, prozaice (de exemplu, când se apropie o särbätoare religioasä si vrem s-o primim cu sufletul curat).
Al doilea, vizibil altruist si bazat pe iubirea fatä de Dumnezeu, e necesar în cazuri majore (de exemplu, când te afli în fata mortii si n-are cine sä te spovedeascä).
...Deci, totul depinde de propria ta putere de constientizare.
...Deci, în ultimä instantä, ai sansa de a-ti fi propriul judecätor!
(...Iar dacä te judeci strâmb pe tine însuti... chiar nu mai poti reprosa nimänui consecintele!)

Apropo de spovedanie - desi am fäcut pasul decisiv spre credintä pe la 14 ani (trezindu-mä din spälarea-pe-creieri a scolii de tip comunist - care se perpetueazä indirect chiar si azi, dupä douä decenii), prima oarä m-am spovedit la 19 ani. N-am avut nici o problemä. Cum spunea si Mircea: niciodatä nu e prea târziu.