Se prea poate să fiu "prea tributar concepţiilor clasice". E normal, pentru că evaluez filmul ca spectator. Voi judeca un film 90% afectiv şi 10% tehnic. Mă va interesa efectul, impactul pe care îl are asupra mea, prin extensie, asupra altor spectatori. În primul rând conţinutul, şi, mai puţin forma. Dacă filmul deschide o nouă cale, revoluţionară, bravo lui! Dacă aşa vor arăta filmele comerciale peste 10-15 ani, felicitări! Numai că vorbim de film
acum, iar gustul spectatorului (inclusiv român)
de azi este altul, dacă vrei, unul clasic.
Cred că sursa multor neînţelegeri şi dispute pe acest forum este o "calare" diferită. Eu raportez orice film românesc la cinematografia mondială. Dacă compari "Felicia...", de pildă, cu alte filme româneşti, atunci, probabil, ţi se poate părea bunicel. În contextul cinemaului "mare", mi se pare absolut neglijabil.
Sunt foarte deschis la nou, câtă vreme acel "nou" îmi spune ceva. Nu voi critica acel "cum" al autorului câtă vreme nimereşte ţinta, îmi transmite ceva demn de băgat în seamă. Dar nici nu îl voi aplauda doar pentru că e "altfel", "altceva".
Plăcerea de a "scrie filme" pe care mi-ar plăcea să le văd pe ecran e mai mare decât dorinţa de a mă afirma în cinema. Şi cum nu-mi câştig existenţa din filme, îmi permit o oarecare detaşare.
