[dragonfly_drk]

so, ce imi inspira mie desenul:


Clădirile suspendate pe un fir de aţă portocalie stau cu faţa la soare şi rânjesc. Şoselele crăpate intenţionat de un buldozer invizibil îşi schimbă mereu direcţia, se evaporă, apar prin alte parţi, o iau la stânga în loc de dreapta sau înainte în loc de înapoi. Mingi de foc uriaşe zboară pe cer cu nişte aripi micuţe din fulgi de nea lipiţi cu prenadez. Iar maşinile, maşinile se zvârcolesc tăcute sub o pătura de cenuşă. Se scutură leneşe şi îşi deschid capota înnegrită de soare. Apoi o trântesc cu putere înapoi în locul lor, pentru a repeta scena de câteva ori. Mândre de gestul lor pornesc la drum. Se opresc în faţa garajului, scot cheia din lacătul roz presărat cu buline transparente şi deschid containerul micuţ de 2/2

O maşină galbenă intră înăuntru. Trei oameni agăţaţi de cârlige ruginite, moţăie. Maşina îşi ambalează motorul scoţând un sunet strident. Cei trei oameni tresar. Deschid ochii şi privesc maşina galbenă. Printr-o mişcare bruscă, maşina îşi întinde roata maro spre omul din mijloc. Îl prinde cu una dintre spiţe şi îl aruncă pe capotă. Apoi, ambalează din nou motorul şi porneşte în trombă pe şoselele crăpate intenţionat de un buldozer invizibil care îşi schimbă mereu direcţia, se evaporă, apar prin alte părţi, o iau la stânga în loc de dreapta sau înainte în loc de înapoi.

Ajung la o prăpastie. Maşina îl aruncă pe om în fundul acesteia şi pleacă. De jur împrejur, macaralele negre îşi mişcă ameninţător braţele, înainte şi înapoi, toate în acelaşi timp. Omul le priveşte şi începe să sape, cu mâinile goale în molozul scârbos şi moale. Şi sapă, şi sapă, şi sapă. Până când degetele sale se lovesc de ceva tare. Se îndoaie, se rup, se fac ferfeniţă. Un strigăt ascuţit rupe freamătul macaralelor. Acestea se opresc şi îşi îndreaptă braţele, în vârful cărora se află câte o sferă roşie de sticlă, spre gaura în care se află omul. Îl văd cum strigă disperat. Cu o mână, şi-o ţine pe cealaltă, privind-o. E ruptă. Pe jos, un bulgăre de aur verde. Una din macarale îşi întinde braţul şi îl prinde pe om de păr. Firele se lungesc tot mai mult, până se rup. Apoi, îl prinde de umeri. Aceştia cad sfărâmaţi de puterea braţului. Îl prinde de abdomen, care se sparge lăsând şiroaie de sânge să curgă peste bulgăre, serpentine lungi de maţe să se prelingă pe lângă corp şi organe sfărâmate să cadă bucăţele în gaura în care se afla. Îl prinde de cap şi acesta explodează, împroşcând pereţii cu bucăţi de creier ars.

După o oră, alt om, în aceeaşi gaură, alt om.

Imagine panoramică: un cer verde şi crud, plin de nori sălbatici ce se fugăresc unul pe altul ca pe nişte copii. Pe jos, pe pământ, sute, mii de maşinării hoinăresc cu un scop bine definit. Fiecare are ceva de făcut, fiecare are un rol într-o societate dominată de fiare şi motoare. În stânga oraşului, la periferie, zeci de containere pline ochi cu carne proaspătă. Cu oameni. Pe un drum lăturalnic, sute de oameni merg agale, mânaţi de macarale spre locul cu containerele. În dreapta oraşului, un morman uriaş de fiare vechi, ruginite şi un morman de carne, sânge, maţe şi alte organe. În mijloc, clădiri suspendate pe un fir de aţă portocalie, maşini uriaşe ce se scarpină în mijlocul şoselei, macarale portocalii şi şosele jucăuşe.