Pitbull, pe mine utilizarea exclusivă a cadrelor largi mă trimite mult spre teatru. Ca spectator, simt nevoia să văd detalii, pe care spectacolul de teatru nu mi le poate oferi. Vreau să văd, din când în când, faţa actorului, să-i observ reacţiile subtile. Am avut o mare frustrare la scena din biroul şefului (Poliţist adjectiv), cu trei oameni în jurul unui birou. Aş fi vrut să văd faţa lui Cristi, în momentul în care şeful spune vreo tâmpenie, şi alte reacţii din partea personajelor. Senzaţia mea e se pierde posibilitatea de a exprima mai mult în subtext. E foarte adevărat că aceste cadre largi sunt realiste, pentru că exprimă constant unghiul subiectiv al unui spectator, dar, cum spuneam fac filmul să semene cu teatrul filmat.
Faci cum crezi, eşti moderator, şi poţi să muţi unde vrei, dar doream să poziţionăm ”Felicia...”, comparând
acest film cu altele. Depăşirea cadrului unui topic= subiect off-topic?
