|
Cum spuneam si în analizä, si în discutiile incipiente, înainte de luarea prin päpusoi, dialogurile sunt printre principalele puncte forte ale filmului, în multe sensuri: nu numai ca dezinvolturä, cât mai ales prin constructia elaboratä, prin iscusinta de a comunica atât de mult, sub aparenta falsei banalitäti (aia pe care multi n-au înteles-o ca atare, crezând cä e realä si luând-o drept släbiciune). Am abordat acelasi aspect si apropo de "Marti, dupä Cräciun" (initial, la conferinta de presä, apoi în analiza filmului): dialoguri cu rol de comunicare indirectä, implicitä - cuvintele în sine spun aproape zero, dar constructia replicilor, plasarea lor în context, jocul actorilor, transmit de fapt enorm despre subtextul acestor dialoguri cotidiene: caracterizeazä substantial personaje, relatii, situatii, tensiuni, sensuri umane... Ca sä nu mai vorbim de naturaletea lor färä precedent: în multe filme românesti cu pretentii "realiste", dialogurile mimau viata la modul grosier (mai ales la Daneliuc si Pintilie, dupä ce au iesit din perioadele lor bune). Dialogurile din filmele noii generatii sunt efectiv ca-n viatä - dar, evident, nu numai atât; realismul lor e doar un mijloc de comunicare mai eficientä a sensurilor.
|