[rvn]

Printr-o uluitoare parafrazare vizuala a ermetismului circumvolutional intalnit poate doar la “Ganditorul” lui Rodin, formidabilul Stan provoaca spectatorilor o subtila atingere tangentiala a angoaselor existentiale. Desi incearca sa ne menajeze structura psihica, prin purtarea unor manusi exceptional scoase in evidenta de tehnicitatea marcanta a regizorului, totusi, puterea hipnotica a mimicii lui Stan navaleste prin toti porii, dominandu-ne covarsitor, facandu-ne sa ne simtim o cantitate neglijabila intr-un univers abil crosetat de intreaga mizanscena. Sprancenele inalt ridicate intr-un arc voltaic, care ne scurtcircuiteaza linistea interioara, nu reprezinta altceva decat un “cui prodest” subtil insinuat in intregul ansamblu facial, aparent de natura clovniana. Totul in antiteza flagranta si de o duritate vizuala greu de suportat cu sobrietatea salopetei, al carei material rigid, aspru, parca il simti cum iti netezeste abrupt constiinta, ca o rindea metafizica aflata intr-un dute-vino apasator, neintrerupt, brutal.

esti complet ticnit!