@Lecart,
”D-asta corectitudinea devine o notiune vaga. ”
”Iar filmul nu trebuie analizat in functie de autorii din spatele lui, ca este sau nu realism de gen, trebuie experimentat detasat de alte explicatii si declaratii, in calitate de spectator.”
În calitate de spectator... Există o convenţie autor-spectator acceptată de ambele părţi: Ştiu amândoi despre ce fel de film este vorba. În cazul unei comedii, prin această convenţie, spectatorul nu solicită corectitudine, exactitate, absolute, bunăoară acceptă situaţii (cum ar fi coincidenţele) cu probabilitate foarte redusă, spre imposibil, în viaţa reală. De asemenea, într-un film de acţiune, fiind prevenit, avertizat, în privinţa genului, spectatorul acceptă anumite licenţe, acceptă ca eroii să reacţioneze şi să se comporte altfel decât dictează verosimilul. De aceea, spectatorul trece eroului cu vederea că în toiul unui duel pe viaţă şi pe moarte cu o sută de adversari, are chef să facă o declaraţie de dragoste sau să sărute eroina... după care revine şi îi împuşcă pe toţi băieţii răi. În mod similar, în cazul dramei realiste, aşteptarea spectatorului este orientată spre verosimil, corectitudine, exactitate.
Dl. Gorzo spunea înainte: ”Nu cred că discuţiile despre realismul cinematografic mai sînt fructuoase atunci cînd intră pe terenul ăsta: sîntem în extraestetic şi în neverificabil, în zona lu' viaţa-aşa-cum-o-cunosc-eu vs. viaţa-aşa-cum-o-cunoşti-tu. Ori veniţi cu nişte statistici din care să rezulte că 95% din cupluri...” Nimeni nu analizează statistic, dar e aiurea să arăţi posibile, dar improbabile, excepţii pe care să le prezinţi drept fenomen generalizat. În filmele altora realismul e ”îndulcit”, în filmele noastre e exagerat.
Lecart, scriai: ”Mai simplu, nu-ntrebi un pictor de ce subiectul lui se afla pe lac, contempli pur si simplu tabloul, care degaja (sau nu, depinzand de apetenta) o emotie.” E perfect corect - nici nu te prea interesează explicaţiile şi analizele câtă vreme opera îţi produce emoţie. În schimb, în lipsa emoţiei, e legitim să-l întrebi pe pictor de ce pescarului de pe lac îi lipseşte capul sau un picior, sau de ce e îmbrăcat în pijama.
P.S. Din cauza grabei mi-am uitat o remarcă. La paranteza ta din partea despre tablou "(sau nu, depinzand de apetenta)", aş zice că nu depinde
doar de apetenţa spectatorului, ci şi de priceperea autorului.
