Guru
Join Date: Aug 2009
Posts: 1,211
|
Judex, daca intra Becali pe aici, poate iti da 5000 de euro.
Despre Hawking, el practic continua ideile lui Einstein, care la fel a spus ca nu crede intr-un d-zeu personal, al evreilor, al crestinilor, al musulmanilor, sau care mai sunt. Nu inteleg de ce va puneti intrebari de genul "dar acea lege, dar originea, dar, etc. cine a creat-o?". Omul spune ca nu un D-zeu personal, interventionist si scient a creat Universul. Exista niste legi al fizicii care au facut posibil acest lucru. Mai departe, bineinteles ca e un mister, si mereu va fi un mister. Chiar sa spunem ca vine maine D-zeu pe Pamant, si ne confirma ca el a creat totul, tot un mister va ramane, pentru ca nu vom sti care e originea lui D-zeu, cum functioneaza, cum a ajuns sa existe. Hawking spune ca legile fizicii pot fi numite D-zeu, daca simtim nevoia de a-l pune mereu la origine. Einstein a spus la fel ca legile Universului sunt D-zeu. Totusi, ideea e ca nu exista D-zeu personal, ca D-zeul evreilor este o inventie (aici e usor de banuit acel avant patriotic de ne face sa ne credem cei mai cei dintre toate neamurile). Nu se exclude un D-zeu origine, un D-zeu nepersonal, si neinterventionist, un D-zeu dincolo de morala, de bine si de rau. Pentru ca, am spus mai sus, mereu va fi cautata o origine la orice noua origine gasita. Dar, in acest caz, Einstein spunea ca El este absolut indiferent fata de soarta omenirii. Si atunci, de ce sa crezi, de ce sa te rogi, de ce sa construiesti biserici, de ce sa duci razboaie in numele credintei in ceva caruia nu-i pasa daca existi sau nu? Cred ca omul va trebui la un moment dat sa accepte intrebari fara raspuns, sa nu raspunda cu acel D-zeu, usor, generalizat, care cam inchide orice discutie, nu? Accepti ca o intrebare nu are raspuns, si incerci sa-l gasesti. Omenirea a cam luat drumul scurt al cunoasterii, am pus caruta inaintea boilor. Nu am inteles soarele, i-am zis ca e zeu, nu am inteles fulgerul, am zis ca e o arma a unui zeu, nu am inteles moartea, am zis ca e intoarcerea la un zeu, nu am inteles lumea, am zis ca e creata de un zeu. Eu cred ca e minunat ca traim in niste vremuri in care se incearca a se explica ce este acel zeu, in care punem la indoiala totul, si ne reconstruim cunoasterea, de data aceasta putin mai rational.
__________________
Always look on the bright side of life!
|