|
Mai pe scurt:
Paradoxal – “Inception”
Visul lui Nolan
“Inception” nu este un film de public. Dar este catalogat drept blockbuster. Blockbusterul verii, lunii, anului, ultimului deceniu, ş.a.m.d.
Într-un fel sau altul este un film comercial cu buget mare, cu o promovare foarte bună( ce-i drept, e drept, promovatul filmelor se pare că a ajuns la rang de artă cam de la “Lord Of The Rings” încoace.), dar cum ar putea un blockbuster să nu se adreseze în primul rând marelui public?
Regizorul Christopher Nolan caută artisticul, ingeniosul, creatorul într-o zonă alunecoasă, o zonă în care spectaculosul, explozivul ţine loc de subtilităţi, iar scenariul este practic înlănţuirea unor situaţii care duc înspre exploziv şi spectaculos. Evident, nu este un lucru universal valabil.
Pe de-o parte experimentul lui Nolan, este bine intenţionat, cumva menit să spargă tipologii şi bariere, sau mai degrabă prejudecăţile asupra filmelor inteligente de consum. Pe de altă parte însă, este un rateu pentru că dincolo de ideea revoluţionară pe care o propune şi de scenariul eminamente încâlcit şi pierdut pe drum, filmul nu îşi revendică statutul de film de conţinut ( cam asta ar fi intenţia lui), curgerea sa fiind una previzibilă în sine, iar finalul este reprezentat printr-un “happy end” nepotrivit de grosolan.
“Inception” spune povestea lui Dom Cobb care posedă rara abilitate de a intra în subconştientul oamenilor pentru a fura secrete, informaţii sau orice alt lucru pentru care este angajat. OK, nu aflăm cum a ajuns la asemena capacităţi psihice care l-ar fi făcut pe Freud şi amicii lui verzi de ciudă, dar pe parcursul poveştii tot apar persoane cu astfel de abilităţi ceea ce însemnă că Dom Cobb nu mai este aşa special în contextul în care probabil şi nenea de la băcănia din colţ ar putea intra în visele altor oameni ca să vândă şi acolo pâine caldă.
Într-adevăr, ideea sună într-un mare fel, dar parcă acum îmi este tot mai clar că pâna şi Nolan a pierdut filmul pe undeva şi inconştient ne-a pierdut şi pe noi, cei din sală, în vreun nivel al visului său.
Pentru că “Inception” pare un film despre visele regizorului şi despre ideea sa despre cinema: inteligenţa în consum, dar ideile lui au dat roade numai în “Memento” care prin ingeniozitate reuşea să îţi manipuleze mintea, să te conducă pe drumul lui şi să te suscite.
Dom Cobb este excelent jucat de către Leonardo DiCaprio, dar nu crezi o clipă în el, povestea lui e interesantă, dar nu îţi pasă ce se va întâmpla cu ea, pentru că îi vei intui intr-un fel sau altul finalitatea.
Aş putea să încerc să descâlcesc în următoarele rânduri scenariul filmului, dar ce rost are atâta timp cât ideea oricât originală ar fi fost ea nu reuşeşte să conveargă spre nişte adevăruri umane, să transmită nişte sensuri emoţionale, să comunice nişte principii fundamentale despre lumea în care trăim.
Totul se limitează la nişte replici vădit complicate şi idei menite să încurce, să zgârie, nu să provoace sau să incite.
Nu înţeleg de ce spectatorii şi-ar dori să vadă un astfel de film pentru ca la sfârşit să iasă din sală ofticaţi de faptul că nu au priceput prea mare lucru, dorind să revadă filmul nu pentru că le-ar fi transmis ceva anume, ci doar ca să înţeleagă mai bine ce se petrece în poveste.
“Inception” este un pariu ratat, iar dacă cineva şi-ar dori să vadă un film care să îi elibereze mintea, i-aş recomanda din toată inima o bijuterie cu nume de “Matrix”, o adevarată capodoperă, scris şi regizat de doi fraţi: Andy şi Larry Wachowski.
Bogdan Drumea
|