Thread: "Inception"
View Single Post
Old 05 Aug 2010, 18:37   #202
rifa
Guru
 
rifa
 
Join Date: May 2010
Posts: 338
Tocmai am venit de la a patra vizionare...

Imi sustin parerea ca Inception este o capodopera Hollywoodiana si nu m-ar mira ca pe viitor sa ajunga un clasic al genului.

Recitind criticile unora am ajuns la o singura concluzie: au trecut cu vederea peste multe detalii legate de continuitate, de scenariu sau tehnice, au trecut peste diferite interpretari sau personaje... Filmul nu poate fi degustat doar la o prima vizionare. Este genul de film ce necesita macar doua vizionari si sunt sanse foarte mari ca la a doua vizionare sa te impresioneze mai mult toate aceste detalii pe care le pierzi prima oara.

Filmul este o trimitere indirecta catre evadarea din cotidian cum spunea cineva mai sus sau macar dorinta de a evada. Filmul nu cere decat atentie, in schimb ofera raspunsuri pentru mintea fiecaruia sau mai bine zis in functie de personalitatea fiecaruia... Poti sa-l iei ca pe un simplu heist-movie, ca pe un summer-blockbuster sau poti sa vezi arta din spatele povestii...

Consider ca scopul filmului este acela ca audienta sa se regaseasca in aceeasi nesiguranta in care se afla Cobb fata de lumea in care traieste (traim). Nu exista un deznodamant 100% adevarat pentru ca nu ne este oferit unul. Ne sunt oferite o sumedenie de detalii pe care noi, audienta, le dezbatem, insa nu putem aduce argumente incontestabile in favoarea oricarei variante. Finalul poate sa faca parte din lumea reala sau poate sa faca parte din lumea reala visata de Cobb. Audienta in schimb, datorita detaliilor si atmosferei create in film, cauta raspunsul la aceeasi intrebare pe care Cobb si-o pune mereu: suntem sau nu suntem intr-un vis? Nesiguranta si curiozitatea devin astfel factorii comuni iar audienta devine "subiectul" sau mai bine zis devine Cobb.

Dupa cum a zis si Richard Roeper, filmul provoaca intelectul fiecaruia dintre noi iar asta este de laudat. Intr-un fel Inception impartaseste aceeasi baza cu Synecdoche, New York.

Last edited by rifa : 05 Aug 2010 at 18:41.
rifa is offline   Reply With Quote sendpm.gif