[keepwalking]

iau la intamplare un fragment dintr-o cronica semnata de anca gradinariu, tot de pe liternet, la Felicia....ma rog, e vorba despre "razvan radulescu si marcile sale" si din care razbate evident pupincurismul.

zice asa gradinariu:

"îi poţi recunoaşte dialogurile aparent banale, infuzate de sarcasm şi de umor absurd, scenele de masă, realismul lipsit de stridenţă, ochiul pentru detaliu, preferinţa pentru unitatea de timp, refuzul structurilor narative clasice şi al oricărui payoff comercial (o antiformulă deja atât de "consacrată" că devine, la rândul ei, o reţetă, mai ales atunci când testează nervii şi suportabilitatea spectatorului până la un final răsplătitor)"

buuuun.

asadar..."dialoguri aparent banale".

spectatorul obisnuit are timp/rabdare sa treaca peste aparente?
nu. stim cu totii ca, pentru el, prima impresie conteaza,
sa nu-mi spuna nimeni ca, dupa ce iese din sala de cinema, spectatorul analizeaza pe drumul spre casa dedesubtul "dialogurilor banale".
nu, filmul e o arta volatila, daca nu impresionezi din prima vizionare, la revedere.
dar vedeti ce inseamna critic obedient?
dialogurile sunt doar APARENT banale, testarea "nervilor si a suportabilitatii spectatorului" devine o calitate a regizorului/scenaristului.
adica lucrurile nu sunt ceea ce par a fi, ci cu mult mai profunde, dar noi, spectatorii ignoranti, inca nu reusim sa atingem profunzimea mesajului!
mie astfel de pupaturi imi provoaca greata si ma convinge de subtirimea crasa a bagajului intelectual al unor asa-zisi cronicari de film.

si ce naiba inseamna "scenele de masa'??
sau "realism lipsit de stridenta"?