The House of the Devil (2009)
Wow, talking abot nice surprises... Cotrobaiam pe Imdb dupa niste spurcaciuni cu care sa-mi impart singuratatea intr-o seara de vineri, cind dau peste filmul asta. Vad ca are un rating decent (desi asta nu-i un etalon in cazul meu) si un titlu de horror optzecist. Hmmm
Mi-a stirnit curiozitatea (parca, parca mai auzisem ceva lucruri bune despre el in trecut, dar le ingropasem in subconstient) si i-am acordat o sansa. Asteptari nu prea aveam insa, oh boy, oh boy, it payed off. In full.
The House of the Devil e unul dintre cele mai bune filme horror pe care le-am vazut anul asta. E, in acelasi timp, o anomalie – un horror optzecist (nu doar datorită faptului că acţiunea se petrece în anii 80 – filmul „trăieşte” în acea perioadă, prin look şi atmosferă, începînd cu genericul şi terminînd cu o Dee Wallace scoasă de la naftalină) aterizat în mijlocul horror-ului de mall contemporan.
Pe scurt, e vorba de o studentă aflată în nevoie disperată de bani şi care acceptă un post de babysitter pentru o noapte doar pentru a descoperi, ulterior, că, de fapt, e principalul ingredient într-un ritual satanic. Sună cam lame, dar nu e. E un horror pe trei sferturi cerebral şi un sfert visceral. Aşadar, probabil cei care n-au înghiţit
Rosemary’s Baby sau, de ce nu, mai recentul
Paranormal Activity, nu o să reziste pînă la „viscere”. Care, de altfel, nici nu prea contează aici, deşi sînt cireaşa de pe tort, pînă la urmă. Cine vrea acţiune, să spună pas ori să deruleze pînă la ultimul sfert de oră. Tensiune, în schimb, există din plin, eşti conştient tot timpul că ceva sinistru bîntuie permanent sub suprafaţa liniştită, răbufnind destul de rar însă cu efect. Tom Noonan e spookey ca de obicei, de Jocelin Donahue n-am auzit pînă acum, însă face impresie bună în rolul titular. Păcat de finalul un pic ratat. Doar un pic...
N-am mai auzit în viaţa mea de Ti West, însă dacă mai cloceşte aşa ceva, vreau categoric să mai aud de el.
Highly recommended...