[Ipu]

Chiar nu are importanţă dacă vor fi 2 sau 20.

Păi are, pentru că în primul caz ar fi vorba de o operetă, pe câtă vreme în al doilea avem de-a face cu o tragedie, cu distrugerea unei vieți.

Dacă situaţia prezentată are goluri, pot lua naştere interpretări eronate.

Goluri, dar și scăpări și mai ales premise greu de acceptat, ca și în 4 luni..., unde eroul negativ risca mulți ani de închisoare pentru un capriciu pe care și-l putea satisface ieftin și fără complicații.

Problema gravă a celor două filme e alta. Îngăduie-mi să încep cu o anecdotă.
În ultimele luni ale războiului din Pacific, atunci când japonezii nu mai aveau practic flotă, comandanții unității speciale de atac Kamikaze au stabilit că niciun atac sinucigaș nu își mai poate permite să irosească inutil vieți și echipament, astfel că un militar dotat cu explozibil trebuia să ia cu sine pe lumea cealaltă cel puțin zece inamici, un avion sacrificat odată cu pilotul trebuia să scufunde cel puțin o navă de război inamică de dimensiuni reduse, iar o navă mică sacrificată trebuia să ducă pe fundul oceanului un vas de linie al dușmanului.
Șerban și Mungiu ne propun un schimb păgubos: sacrificarea unei ființe umane pentru salvarea unei alte (singure) ființe umane, cu aerul că ne oferă soluții morale de urmat. Eroic și înălțător e ca puțini să se sacrifice pentru mulți. Chiar sacrificarea criminalilor de către comunitate se ia în considerare în multe țări dezvoltate (așa cum se întâmpla și la noi în perioada în care codul penal prevedea pedeapsa capitală) numai odată cu existența celei de-a doua victime și oricum această sacrificare are loc tocmai pentru a proteja viitoarele (numeroase) victime, prin descurajarea altor potențiali ucigași.
Soluția propusă de cei doi cineaști în cele două filme ale lor premiate este stupidă și absurdă. Orice spectator cerebral și care mai respectă specia umană e dezamăgit și dezgustat de idealismul găunos și care îi satisface numai pe cei auto-suficienți, pe cei care îi împart pe oameni în „noi” și „ei”, după criterii abjecte, pe cei dispuși să se înregimenteze fără prea multă cumpănire prealabilă unei cauze oarecare „din principiu” (deși e vorba de cele mai multe ori de principii meschine, de interese mărunte și personale, de pasiuni frivole), cauză pentru care socotesc că orice devine permis - trădarea, crima, lipsa de respect față de celălalt și umilirea cinică a lui.