Când am spus „gogomănie” mă refeream (poate exagerând) nu la distribuirea lui Bucur, ci la intriga lipsită de credibilitate a filmului. Am fost destul de clar mai sus, nu înțeleg de ce te faci că nu vezi. Apreciam că distribuirea paradoxală - găseam eu - a unui protagonist însemnat cu fierul roșu al oportunismului în rolul unui slujbaș public care UITĂ DE SINE, ÎȘI UITĂ DEFINIȚIA (din dicționar) și are revelația binelui transcendent, compromite cu atât mai mult credibilitatea și așa destul de șubredă a intrigii.
Aș spune chiar mai mult (și sunt pregătit să șterg și să retrag această afirmație dacă ea jignește pe cineva): E greu să intri în jocul, să accepți demonstrația unuia care pretinde că întrevede dreptatea transcendentă atunci când știi că în țara numită România instituțiile statului nu au aceeași atitudine față de unul cu poziția lui (sau, ca să fim mai clari, a prosperei lui familii) și față de oamenii normali, ca tine ori ca mine.
O precizare: Epitetul valah, pe care l-am folosit mai sus, e posibil să-mi fi venit în minte din cauza numelui actorului în discuție. Le cer iertare celora pe care s-au simțit vexați.
Originally Posted by Pitbull:
|
Si, oricum, Dragos nu e în nici un caz un arhetip negativ, meschin, imoral, care sä se situeze în opozitie cu politistul mäcinat de scrupule morale de aici. Toate personajele lui definitorii sunt extrem de umane, cu bune si cu rele. Proiectarea lui în acel contur e pur si simplu fantasmagoricä.
|
Dom'le, de ce persiști în confuzie? Eu n-am nimic cu băiatul. Pentru ce-mi atribui afirmații pe care nu le-am făcut? Am spus numai că mi-e greu să accept reflecțiile umanitariste atunci când ele sunt formulate de un gen de un interpret (care joacă roluri) susceptibil(e) mai degrabă de egoism și de impulsivitate. Când scrii de „umanitatea” majorității personajelor jucate de Dragoș, mai că-mi vine să pun mâna pe... dicționar! De când a devenit țigănia (citește „ne-omenia”) umanitate?
În definitiv, mi-e drag personajul. L-am redescoperit pe Bucur în acest film. Dar eu nu de Bucur vorbeam, ci de alegerea lui Corneliu.
...
(Înainte de a citi mai departe, uitați ceea ce ați citit mai sus.)
În legătură cu filmul, am citit că unii critici au observat că „eroul întrezărește vidul” atunci când își dă seama că „s-ar putea să nu existe un bine transcendent”.
Dar oare criticii, ca și spectatorii în general, n-au „întrezărit” ei înșiși „vidul”, n-au sesizat eroarea fundamentală pe care o face Porumboiu, atunci când identifică în mod eronat scrupulele profesionale ale eroului drept scrupule morale? Nu cumva acțiunile lui Cristi sunt dirijate de imperative de etică profesională? Nu cumva el încearcă să-l salveze pe tânărul consumator de droguri pentru că el e convins de circumstanțele atenuante pe care i le poate oferi însăși legea, iar nu o pretinsă instanță morală transcendentă, a cărei revelație a identificat-o la erou atâta lume (inclusiv juriul cannez)? Nu cumva spectatorii se înșeală, asemeni șefului lui Cristi, confundând zelul său profesional cu nesupunerea, corectitudinea lui profesională mare consumatoare de timp cu „identificarea de către el a unei justiții transcendente”, independente de legea juridică, teama lui de a nu greși față de fișa postului cu impulsul de a se substitui poliției? Nu „întrezăriți vidul”?