[Pashpix]

Sergiu Nicolaescu: "Eu sunt un luptător, un deschizător de drumuri"

Cultura românească se află, din 1989, într-o criză gravă din care nu şi-a revenit nici până astăzi, iar aceasta nu are nicio legătură cu actuala criză economică, declară într-un interviu acordat AGERPRES regizorul, actorul şi politicianul Sergiu Nicolaescu.

AGERPRES: Ne aflăm în plină criză - financiară, economică. Putem vorbi despre o criză a culturii, în speţă a cinematografiei? Cum percepe lumea actorilor, a regizorilor, criza economică?

Sergiu Nicolaescu: Eu pot să spun că după 1989 am intrat într-o criză puternică, gravă a culturii româneşti, care nu şi-a revenit nici până astăzi. Nu există nicio legătură între criza culturii şi criza economică. Trebuie să precizez că cinematografia, care a avut o dezvoltare normală în regimul trecut, începând cu 1991-1992, a început şi ea să intre într-o criză care, la un moment dat, prin anii 2000, a devenit şi o criză economică. În cinematografie lucrurile sunt mai simple, astăzi. Să le judecăm. În primul rând, este succesul de public care, la noi, a dispărut complet, total. Poţi să mai vorbeşti de un film care a făcut 26.000 de spectatori că e record într-un an când eu obţineam cu un film de-al meu minimum şase milioane într-un an? Deci, vă daţi seama, criza este foarte gravă. Un alt motiv este şi numărul de cinematografe. De la peste 800 de cinematografe, astăzi mai sunt doar puţin peste 30 de cinematografe. Mai puţine săli decât reşedinţe de judeţe. În aceste condiţii, numărul de spectatori s-a redus şi el imens. Ce s-a întâmplat cu aceste cinematografe? Termenul pe care o să-l spun este puţin cam dur. Au fost prăduite - s-au făcut săli de joc, restaurante, discoteci. În primul rând, au fost închiriate şi în al doilea rând, nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe, au fost probabil vândute. Deci, având asemenea oameni şi având o conducere a cinematografiei inconstantă în perioada respectivă, din patru în patru ani schimbându-se şi directorii Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi ai ministerului şi aşa mai departe - aici vreau să fac o paranteză - e o înţelegere greşită a democraţiei, o democraţie nu are voie să dureze doar patru ani, cât durează un parlament care a câştigat alegerile. Nu. Ea trebuie să fie o instituţie de stat bugetară, care să meargă înainte. Cinematografia face parte dintre acele instituţii care nu ar trebui să simtă influenţa politică.
Eu îmi aduc aminte că am lucrat ani de zile, cel puţin 30 de ani am lucrat în Franţa, Germania, Italia. Niciodată, acolo, nu am simţit o influenţă politică. Niciodată nu mi-a spus cineva 'Acum e regimul X sau Y', 'Acum s-a schimbat guvernul', sau 'S-a schimbat ministrul'. Nimeni, niciodată, timp de 30 de ani. Am intrat într-o prăbuşire totală, acesta este adevărul. Se reflectă schimbările datorită politicii, datorită alegerilor, care sunt democrate, fără doar şi poate, am luptat pentru treaba asta şi am reuşit să facem o ţară europeană, democrată, dar nimic nu am reuşit pe plan intern. În toate domeniile ne-am prăbuşit. Unii mi-ar imputa că sunt pesimist. Nu sunt pesimist. Eu sunt un luptător şi atrag atenţia asupra gravităţii şi a viitorului, şi a ce ne aşteaptă în viitor pentru că moartea cinematografiei înseamnă moartea unei culturi. Sigur că acest lucru a coincis cu o extrem de gravă defecţiune care a avut loc în cinematografia română. S-a ajuns, în prezent, să avem 20.000-30.000 de spectatori pe an în loc de 13 milioane de spectatori. Este o scădere fantastică, fabuloasă, mai gravă decât economia naţională. Indiferent cine a condus cinematografia a fost un dezastru şi an de an a mers mai rău. În momentul de faţă am ajuns să ne lăudăm cu nişte filme minimale care vor duce, prin evoluţia pe care au luat-o, la filmul mut.

AGERPRES: În filmele dumneavoastră aţi lucrat cu o pleiadă de mari actori, adevăraţi maeştri ai scenei şi ecranului. Credeţi că noua generaţie de actori se poate ridica la nivelul generaţiei de actori din care faceţi parte? Credeţi în conflictul dintre generaţii?

Sergiu Nicolaescu: Un conflict între generaţii este o falsă problemă. Niciodată nu a existat un conflict între generaţii în cinematografie. Nu a existat, pentru că, îmi aduc aminte de începuturile meseriei mele, vorbeam cu respect, aveam respect pentru cei care erau mai în vârstă de cât mine, care erau o generaţie înaintea mea, le respectam eforturile, greutăţile pe care le au şi încercam să îmbunătăţesc atât situaţia noastră, cât şi cea din viitor, pentru că nu poţi să trăieşti numai pe prezent. Trebuie să vezi cine sunt cei din trecut. Ce au reuşit să facă, ce au făcut bun şi ce au făcut mai puţin bun, să te întorci la prezent, la generaţia ta, să vezi dacă lucrurile merg bine şi, pe urmă, să te gândeşti şi la generaţia următoare, cea de schimb. Toate lucrurile acestea trebuie să fie în fiecare creator, om de creaţie, sau fiecare cineast - fiindcă cinematografia este şi o artă tehnică în acelaşi timp, o industrie tehnică, formată atât din tehnicieni cât şi din creator, fără doar şi poate.

AGERPRES: Ce se poate face pentru revigorarea cinematografiei româneşti?

Sergiu Nicolaescu: În momentul de faţă lucrez la o lege nouă, pentru că sunt în Parlament şi de mine depinde aceasta. Pot să spun că am parte numai de piedici. Dacă vreodată m-aş fi gândit că aş putea avea atâtea piedici, m-aş fi ferit. Aş fi făcut orice altceva. Rămâneam în Occident. Eu vrea să spun că în perioada comunistă, când am ieşit prima dată peste graniţă, în 1963, a fost la festivalul de la Cannes cu filmul "Memoria trandafirului", o peliculă de opt minute. Filmul a fost cumpărat, în final, de Columbia Film cu 20.000 de dolari, în timp ce filmul "Tudor Vladimirescu" se vânduse cu 3.000 de dolari. Pentru acest film am fost chemat acolo. Dacă aş mai avea vârsta de atunci, aş uita că am fost român. Asta trebuie scris ca să ajungă şi la spectatorii pe care-i iubesc, pentru care am făcut filme, dar şi la aşa-zişii duşmani ai mei. Duşman este oricine îmi pune greutăţi în încercarea mea de a reface cinematografia pe o fundaţie serioasă şi de viitor. Pot spune acum că, datorită unor şefi ai CNC-ului, s-a prăbuşit orice intenţie bună. Avem în cadrul CNC-ului cea mai stupidă lege din România. Asta deşi ei aveau avantajul că eu, în Parlamentul României din 1990, reprezentam totuşi cinematografia. E adevărat că m-am ocupat, în acea perioadă, de politica externă, am fost preşedinte la apărare, dar acum, de un an şi jumătate, sunt preşedintele Comisiei de cultură. Nu am putut face absolut nimic. Am numai proiecte, mii de pagini scrise şi nu am reuşit cu nimic să organizez sau să influenţez legea existentă. Eu sunt un luptător, un deschizător de drumuri, dar dacă am ajuns la vârsta la care am ajuns şi am început să simt oboseala, acest lucru se întâmplă fiindcă în jurul meu este un dezastru. Fostul ministru al culturii Teodor Paleologu este ministrul cu care nu am comunicat sub nicio formă şi care a încurajat lupta între generaţii pentru a-şi justifica el lipsa de eficienţă şi de activitate profesională.

AGERPRES: Sunteţi cel mai prolific regizor român, cu creaţii deosebite mai ales în filmul istoric. Aţi îmbinat filmul cu cascadoria, aţi făcut chiar şcoală în acest domeniu şi aţi putea da oricând sfaturi, chiar lecţii. Vi le-a cerut vreun tânăr regizor?

Sergiu Nicolaescu: Eu nu am făcut o pregătire şcolastică privind cinematografia. Eram inginer, am intrat foarte de tânăr în cinematografie, la 24 de ani, ca inginer, veneam de la IOR, mi-a plăcut această nouă lume. Eu am pornit, de fapt, pe un alt gen, filme de artă, scurtmetraje fără dialoguri la studiourile ''Sahia'', unul dintre ele a ajuns chiar şi la Cannes, şi după aceea, timp de 10 ani, am văzut la Paris filmul, în perioada Crăciunului. Cu tinerii am avut mână bună. Dar am şi nişte metode speciale. De pildă, pe copii când îi aleg îi pun să joace fotbal. Jucând fotbal îmi arată caracterul lor adevărat. La actori eu văd comportamentul, viaţa de toate zilele şi îi iau pentru roluri potrivite pentru fiecare în parte. Eu nu le mai cer să participe la probe. Nu contează că sunt profesionişti sau nu, cu oricare am aceeaşi metodă.
Sunt primul care a făcut şcoală de cascadori în România, pentru că am făcut filme mari istorice, mondiale. Am făcut "Dacii", "Lupta pentru Roma" cu Orson Welles şi cu Laurence Harvey. Nimeni, niciodată, nu m-a întrebat ceva despre cascadorie. Nici nu cunosc, de fapt, tineri care să vină să zică 'vin să lucrez la dumneavoastră'. Vorbesc aici de ultima perioadă, de după 1989. Nu a existat niciunul care să vină să vrea să stea lângă mine să fure nişte meserie. Ceea ce am eu şi mă deosebeşte de colegii mei sunt energia şi modul de lucru. Probabil că nu sunt întotdeauna bune de exemplu, dar rezultatele sigur sunt bune. Sunt destul de dur cu echipa de filmat şi este greu să lucrezi cu mine. Eu ştiu treaba asta, dar cine vrea, lucrează.

AGERPRES: Filmele româneşti au fost bine primite în ultima perioadă la festivalurile internaţionale, fiind premiaţi tineri actori, tineri regizori. Cum comentaţi acest aspect?

Sergiu Nicolaescu: E foarte bine că de ceva timp se fac filme care ajung să câştige şi premii. M-am mândrit atunci când s-a câştigat la Cannes, m-am bucurat şi mi-am adus aminte de tinereţe când Ion Popescu Gopo a câştigat şi el Palm d'Or la scurt metraj. M-am bucurat că şi Cristian Mungiu a câştigat la lungmetraj. Mă bucură când se realizează orice film bun.

AGERPRES: Printre proiectele dumneavoastră cinematografice se numără ''Candele de zăpadă'', după un scenariu de Corneliu Vadim Tudor şi ''Trenul morţii''. În ce stadiu se află? Care va fi primul pe care îl vom vedea pe ecrane şi când?

Sergiu Nicolaescu: Până la sfârşitul anului sper să fac "Candele de zăpadă". Momentan se pare că "Trenul morţii" nu se mai poate face, pentru că nu mai avem armată. Deci, o armată care să-mi dea 500 de oameni nu mai există. Nu mai există nici tancuri de epocă, nu mai sunt costume la Buftea. Mii de costume pe care eu le-am făcut nu mai există. E o categorie de filme care a adus bani mulţi României şi pe care astăzi nu le mai putem face. Suntem la fel ca Bulgaria sau Ungaria. Nu o spun cu dispreţ, o spun cu acelaşi respect cu care ei îmi spuneau, la vremea respectivă, că apreciau filmele mele. Şi filmele mele au avut succes la ei şi nu numai la ei. Filmele acelea aduceau cei mai mulţi spectatori, peste un miliard de spectatori plecând din Asia şi până în Cuba.