[Ipu]

Nu exista legatura de cauzalitate intre partile despartite de virgula din fraza asta. Din contra, tipul se lasa umilit, si se infraneza de la a actiona conform bunelor maniere din gaura aia neagra, si actioneaza rational - isi sacrifica demnitatea gandindu-se la soarta fratelui, si chiar si fara pusti, ar fi fost stupid sa puna cateva zile de chin mai presus de cateva luni sau ani de libertate.

Nu de cauzalitate, ci de coordonare copulativă (de adunare a două expresii de același semn, că vorbea cineva de algebră). Erou e cel care, dimpotrivă, ia partea celor cinstiți în detrimentul răufăcătorilor. În fine, ăsta e numai un exemplu. Ce voiam eu să spun e că filmul are mari probleme de argumentare logică și etică. Atunci când pleci de la premise false, când ai în minte o idee care nu corespunde realității, ești în pericol iminent ca, pentru a-ți îndeplini obiectivul, să te încurci în erori.
Scenariul, cu umilirea lui Silviu de către toți (colegi, director, gardieni, mamă), mai puțin studentă, nu justifică logic și moral escaladarea din ultima treime, cu sechestrarea stagiarei. Personal, m-ar fi mișcat să constat existența unei relații de camaraderie între Silviu și unii dintre colegi, sau măcar între el și Ursu. Cât de uman e un deținut care nu are prieteni în pragul eliberării după patru ani de închisoare. Silviu are, asemeni lui Țugurlan al lui Preda, un simplu țuțer rezoneur, tâmp și inofensiv.

Pt ca politia nu ar fi dat doi bani pe viata unui detinut si ii impusacau pe amandoi daca era nevoie, logic. In plus, din cate mi s-a parut mie el vroia si sa ramana singur cu fata cateva clipe, si mai e posibil ca inivitatia la cafea sa fi fost premeditata.

...ți de tensiune erotică.
E absurd. Ce cafea? Premeditare există, dar nu e premeditarea personajului, ci a scenariștilor, care introduc tot soiul de mici amănunte ca să le iasă rezultatul preconizat (care, repet, e fals).
Întreba cineva de ce nu îi explică eroul șefului de penitenciar situația sa. Păi, i-o explică. De ce nu-i explică directorul lui Silviu situația în care se află și mai ales ce-l așteaptă la capătul escapadei lui nebunești. Aici nu e vorba de mine, care mă rugam cu vreo două săptămâni în urmă de o colegă să retragă insultele adresate unui administrator și îi promiteam să intervin chiar să fie iertată, ci e vorba de un profesionist care putea să-l dezarmeze imediat pe sechestrator, numai amintindu-i de viitorul lui și al fratelui lui.
Dar mă opresc aici; nu vreu să mai discut despre erorile scenariului și despre licențe dramatice, ca să nu mi se spună că sunt superficial. Problema nu o reprezintă, din păcate, detaliile acestui film, ci ideea greșită de la care pornește - formularea unui corolar aberant pentru imperativului categoric din Critica rațiunii practice întru forma: „Când scopul acțiunilor tale este umanitatea, mijloacele nu mai contează.”